Aviația civilă este în criză de personal tehnic. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să devii tehnician aeronautic

Data actualizării: Data publicării:
tehnician aeronautic
Aviația civilă este în criză de personal tehnic. Foto: Captură video

Aviația civilă este în criză de personal tehnic. România finanțează studiile de specialitate, destul de costisitoare: peste 10.000 de euro bursă pentru elevii care vor să învețe meserie la Școala Superioară de Aviație. Condiția este ca, după ce ajung în câmpul muncii, să rămână măcar cinci ani angajați în România, la companii aeriene private sau de stat. Tehnicienii sunt căutați și în afară, pentru că la nivel mondiat deficitul de personal se ridică la peste jumătate de milion de angajați.

Tehnicienii Școlii de Aviație sunt acolo unde le este locul, în hangar: cercetează cu atenție fiecare bucățică dintr-un avion SMURD, adus pentru lucrări mentenanță. Conducerea Școlii se teme că în viitor nu va mai avea cine să pregătească aeronavele pentru zbor:

George Barbu - director Școala Superioară de Aviație: Este nevoie să luăm măsuri pentru a mai putea avea tehnicieni de aviație în România și să-i putem pregăti pentru viitor. Acești pași ar fi trebuit făcuți în urmă cu 10 ani.

În prezent întâmpinăm dificultăți în a găsi personal de specialitate.

În ciuda faptului că statul oferă peste 12.000 de euro celor care vor să devină tehnicieni aeronautici, la primul concurs nu s-au ocupat toate locurile. Așa că, admiterea a fost reluată vara aceasta. Se poate înscrie oricine a împlinit 16 ani și a făcut minimum zece clase, cu condiția să știe fizică și matematică, cel puțin cunoștințe de bază. Cei doi ani de studiu le vor asigura și practica necesară pentru a ști să repare un avion.

Mihai Popa - director tehnic: Să știe să folosească un strung, o freză, o trusă pentru reparații structurale parte de metal.

Cu ambiție, oricine poate ajunge mecanic de avioane. Corina este cel mai bun exemplu: s-a angajat ca economistă la Școala de Aviație, dar s-a înscris la cursurile de tehnician după câteva vizite în hangar.

Corina Alexe - tehnician aeronautic: Începi cu siguranțe. De multe ori m-am gândit: oare pot să fac asta? Responsabilitatea este foarte mare.

Nimeni nu lasă pe mâna unui tehnician reparația sau mentenanța unui avion dacă nu a făcut cel puțin 2.000 de ore de teorie și 750 de ore de practică.

Marcu Gabriel - inginer de aviație: Cel care efectuează lucrarea este verificat de încă două persoane minim.

George Barbu - director Școala Superioară de Aviație: În afară e foarte bine plătită. Avem coleg plecat de la noi din organizație într-o alta din Franța. La noi câstiga la 1.000 de euro, în afară 15.000 de euro.

În România sunt mai multe companii specializate în construcție și mentenanță de avioane și elicoptere cum ar fi IAR Brașov, Romaero București, Aerostar Bacău sau Avioane Craiova.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai dat bani cu împrumut fără contract? Ce șanse ai să îi mai recuperezi, potrivit legii
Digi FM
Subiecte BAC Istorie 2026. Eseu despre evoluția politică a României în a doua jumătate a secolului XX
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, criticată dur de fani: „Nu avea nevoie de așa ceva, unele alegeri sunt greu de înțeles!”...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Demi Moore, salariu de sute de mii de dolari pe episod. Câți bani încasează pentru rolul interpretat într-un...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Primul ajutor la pensie care ar putea intra în vigoare după marea Recalculare. Aviz pozitiv în Parlament
Digi FM
VIDEO "Uitați ce e în cartierul nostru de lux". Anca Serea și fiica ei au plecat din casă desculțe, prin apă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organism când suntem stresați. Sângele își schimbă structura în doar câteva minute
Digi Animal World
Fetiță de 6 ani, mușcată de un liliac turbat în timp ce se cățăra într-un copac: „Am tot strigat după ajutor”
Film Now
Melanie Griffith dezvăluie de ce s-a destrămat căsnicia cu Antonio Banderas: „M-am simțit blocată!” Ce spune...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...