Sari la conținut

Grevele de la Amazon dau peste cap „Black Friday” în Spania, Germania şi Marea Britanie

Salariaţi Amazon în Spania, Germania şi Marea Britanie au intrat în grevă vineri - ziua super-reducerilor de "Black Friday" -, cerând condiţii de muncă mai bune, însă gigantul vânzărilor online minimalizează amploarea acestui conflict de muncă, relatează AFP.

Amazon Introduces New Tablet At News Conference In New York

Foto: Spencer Platt/Getty Images

Angajaţii - dintre care mulţi urmăresc hashtagul #Amazonwearenotrobots (Amazon, noi nu suntem roboţi) - au mai făcut o grevă de anvergură în iulie, în timpul unei operaţiuni promoţionale a Amazon, intitulată "Prime day", informează News.ro.

Amazon şi-a apărat - pe toată linia - politica socială, afirmând că a înfiinţat în Regatul Unit peste 25.000 de locuri de muncă bine plătite şi prezentându-se în Germania ca ”un angajator pe cât de fiabil pe atât de bun”.

În Spania, Sindicatul Comisiones Obreras (CCOO, Comisii Muncitoreşti) a anunţat că cel mai mare centru logistic al Amazon în Spania, care are aproximativ 1.500 de angajaţi, la San Fernando de Henares, la aproximativ 15 kilometri est de Madrid, era paralizat de grevă, iar camioanele nu mai intrau şi nu mai ieşeau.

Însă multinaţionala afirma, într-un comunicat, că ”majoritatea angajaţilor din tura de dimineaţă lucrează şi procesează comenzile”.

În Germania, principalul sindicat în domeniul serviciilor, Verdi, a anunţat că se făcea grevă, la mijlocul zilei, în două locuri, la Bad Hersfeld, în Hesse, în centrul ţării, şi la Rheinberg, în Renania de Nord-Westfalia (vest).

Angajaţii cer o convenţie colectivă. De la Black Friday la Crăciun ”sunt multe ore suplimentare, care sunt mai prost remunerate decât în companii care beneficiază de convenţii civile”, a declarat Silke Zimmer, reprezentantul Verdi în Renania de Nord-Westfalia.

”Cum marea majoritate a angajaţilor continuă să muncească aşa cum s-a prevăzut, comenzile clienţilor nu sunt afectate de grevă”, i-a replicat Amazon în Germania. ”Mai mulţi dintre angajaţii noştri sunt la noi de mulţi ani, ceea ce dovedeşte că suntem un angajator pe cât de fiabil pe atât de bun”.

Sindicatul britanic GMB preconiza manifestaţii a sute de angajaţi Amazon la cinci depozite în Marea Britanie. Sindicatul vrea să denunţe condiţii de muncă ”inumane”, citând angajaţi care nu au timp să se ducă a toaletă sau o femeie însărcinată obligată să muncească în picioare.

Amazon susţine, din contră, că actualele condiţii de muncă sunt bune şi că aceste centre înregistrează 40% accidente mai puţin decât media altor companii de transport şi stocare din ţară.

În Spania, Comisiile Muncitoreşti acuză grupul că îşi impune condiţiile de muncă angajaţilor şi reclamă negocieri.

Potrivit lui Ana Berceruelo, membră CCOO, muncitorii care se îmbolnăvesc este necesar să aştepte trei zile înainte să-şi primească tot salariul, iar pauzele sunt de-acum în sarcina angajatului, ceea ce-l obligă să muncească opt ore şi jumătate în loc de opt ore.

Amazon în Spania a declarat că mizează pe o îmbunătăţire continuă a reţelei sale, ”care trece printr-un dialog deschis şi direct” cu angajaţii săi, cărora dă asigurări că le oferă ”un salariu atractiv, o întreagă serie de avantaje şi programe de formare inovatoare”.

La fel ca în Regatul Unit, gigantul american îi invită pe oricine să vadă condiţiile de muncă vizitând centre de logistică.

Noi greve sunt prevăzute în Spania sâmbătă, dar şi la 7, 9, 15 şi 30 decembrie şi la 3 şi 4 ianuarie.

Etichete: greva , amazon , Black Friday , retail online

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale