CRIZA FRANCULUI. Ce înseamnă să intri în insolvenţă personală

Data publicării:
banca clienti credite-1

Este vorba despre cei care au cel puţin două datorii şi dovedesc faptul că nu le pot plăti în decurs de 30 de zile de la data scadentă. Alte propuneri menționează un termen de 120 de zile.

Insolvenţa personală înseamnă, printre altele, că persoana va scăpa de procedura de executare silită, cum ar fi cea pentru o locuinţă. Procedura poate dura însă până la cinci ani.

Cel care o solicită trebuie să depună la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul o cerere în acest sens, alături de o listă cu bunurile pe care le are şi cu veniturile pe care preconizează că le va avea în următorii cinci ani. Tot la dosar trebuie să ataşeze o declaraţie pe proprie răspundere privind motivele pentru care nu-şi mai poate plăti datoriile, dar şi o propunere de plan pentru plata datoriilor.

Odată intrat în insolvenţă, un datornic va raporta toate cheltuielile către un administrator judiciar, desemnat de instanţă. Cu alte cuvinte, adio telefoane scumpe, vacanţe sau alte cheltuieli ce pot fi considerate inadecvate.

Pe perioada intrării în insolvenţă, datoriile vor îngheţa, fără a genera costuri suplimentare. Vestea proastă este că datornicul nu va mai putea să-şi vândă, de exemplu, bunurile personale fără acordul administratorului judiciar.

Dacă planul agreat de rambursare a datoriilor nu este respectat, atunci instanţa poate decide lichidarea bunurilor datornicului. Atenţie, datornicii care dau informaţii false instanţei sau administratorului judiciar sunt pasibili de închisoare.

Dosar pentru declararea insolvenţei personale

- cerere intrare în insolvenţă (depusă la tribunal)

- listă cu bunuri şi venituri preconizate în viitorii 5 ani

- declaraţie pe proprie răspundere privind motivele intrării în incapacitate de plată

- o propunere de plan pentru plata datoriilor

Efectele intrării în insolvenţă

- procedurile de executare silită a datornicului se suspendă

- nu se vor acumula dobânzi penalizatoare privind creanţele

- datornicul nu poate dispune de bunurile personale fără acordul administratorului financiar

- procedura poate dura până la 5 ani.

Citiți și: 

Cum funcționează falimentul personal în alte ţări
Ce trebuie să facă românii cu credite în franci elvețieni? Sfaturile avocatului Gheorghe Piperea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Secret Service, suprasolicitat de deplasările inopinate ale familiei numeroase a vicepreședintelui JD Vance
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...