Poşta Română a plătit de două ori aceleaşi maşini. 28 de milioane de euro pentru două contracte de leasing

Compania Nationala Posta Romana cladire - Mediafax Foto-Victor Ciupuliga-3

Poşta Română a cumpărat 607 autovehicule noi şi second-hand în aprilie 2013, cu 8,2 milioane de euro. Majoritatea, adică 570 de maşini, a fost însă cumpărată a doua oară, pentru că autovehiculele făceau parte dintr-un lot de 710 maşini achiziţionate la o licitaţie anterioară cu suma totală de 20 de milioane de euro. Întrebaţi de ce au cumpărat de două ori aceleaşi maşini, reprezentanţii companiei poştale spun că nu au avut de ales.

Dacă nu am fi încheiat acel contract şi nu am fi organizat acea licitaţie, Poşta Română, ca urmare a contractului din 2008-2013, ar fi rămas fără flota operaţională şi, implicit, serviciile poştale din România nu ar mai fi putut fi asigurate”, a declarat Dan Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al companiei Poşta Română.

Contractul încheiat în 2008 a fost unul de leasing operaţional, adică la finalul celor patru ani maşinile urmau să fie returnate. Acum, managementul companiei a decis să re-cumpere maşinile printr-un contract de leasing financiar, la finalul căruia maşinile vor rămâne în proprietatea Poştei.

Nu ne putem permite să repetăm greşeala din trecut, greşeală managerială din punctul meu de vedere, în urmă căreia s-au achitat 20 de milioane de euro, timp de 4 ani de zile, iar la final dreptul de proprietate să nu fie al companiei”, a mai spus Dan Dumitrescu.

Doar că, la finalul contractului, Poşta Română va fi proprietara unor rable: maşinile vor avea 7 ani vechime, peste jumătate de milion de kilometri parcurşi şi vor valora foarte puţin. Acum, societatea a plătit 13.500 de euro pentru fiecare autovehicul.

În momentul în care un operator privat va prelua în proprietate aceste companii, sunt sigur că nu vom mai asista la astfel de greşeli pentru că nu mai există mecanismul prin care aceste companii sunt vaci de muls pentru factorul politic”, este de părare Cristian Păun, profesor de economie.

Între timp, Guvernul a sesizat DNA cu privire la unele contracte încheiate de Poşta Română, care ar fi adus companiei un prejudiciu de 8 milioane de lei. Statul vrea să transforme în acţiuni creanţele societăţii, înainte de privatizare, proces care a fost amânat pentru anul viitor. La finalul anului trecut, compania avea datorii totale de 570 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011.

În timp ce Poşta încheie contracte păguboase, Guvernul a aprobat transformarea în acţiuni a unor datorii de 240 de milioane de lei.

Guvernul a aprobat azi hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.761/2012 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Companiei Naţionale „Poşta Română” S.A, prin care se extinde termenul de depunere a ofertelor neangajante şi datoriile istorice pe care le are compania la bugetul de stat se convertesc în acţiuni. Prin aceste măsuri se urmăreşte creşterea gradului de atractivitate a companiei pentru investitori.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate