Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,9%. Alimentele s-au scumpit cu peste 5%

Data actualizării: Data publicării:
alimente

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,9% în luna august a acestui an, de la 4,1%, în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,98%, cele alimentare cu 5,02% iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,23%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.

"Preţurile de consum în luna august 2019 comparativ cu luna august 2018 au crescut cu 3,9%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2018 - august 2019) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2017 - august 2018), calculată pe baza IPC, este 3,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC este prognozată să atingă 4,2% la finele anului curent, 3,4% în decembrie 2020 şi 3,3% la orizontul proiecţiei, respectiv trimestrul II 2021, conform Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...