O tânără ar fi plătit aproape 200 de lei pe o cursă efectuată cu Bolt, în Cluj

Data publicării:
taxify bolt telefon
Taxify devine Bolt. FOTO: Shutterstock

O clientă care a folosit aplicația Bolt pentru o cursă din Cluj spre Aeroportul Internațional din Cluj ar fi plătit aproape 200 de lei pentru traseul de aproximativ 11 kilometri, pe care l-a efectuat în 26 de minute, relatează ClujJust.ro.

Cursa a avut loc în data de 6 mai. „Acum recent am nimerit într-o situație în care serviciul de taxi Bolt a scos de pe contul meu 196 de lei pentru o călătorie din Bună Ziua până la aeroport. Prețul inițial pentru călătorie (datorită solicitării mărite) era 54 de lei. Ulterior, peste câteva zile, am observat ca din cont au fost extrași 196 de lei.

Consultanții motivează prin trafic, schimbarea traseului etc. Ceea ce în principiu a și fost, dar nu am fost preveniți de faptul că se va modifica tariful și mai ales că va ajunge la o sumă enormă. Și poate din punct de vedere al regulamentului lor ei și pot justifica, dar rămâne un preț nesimțit stors prin manevre de escrocherie”, a relatatat tânăra.

cursa bolt cluj aeroport
Foto: Cluj Just

Pe de altă parte, compania Bolt, într-un răspuns la solicitarea clientei, că „prețul cursei a fost mai mare deoarece s-a folosit un alt traseu decât cel pentru care s-a calculat estimarea, iar tariful a fost calculat în funcție de timpul efectiv și de distanța parcursă, la tarifele din momentul plasării comenzii”.

„Cursele cu o valoare mai mare nu sunt aprobate imediat, contactăm pasagerii pentru a ne asigura că totul a fost în regulă. În data de 06.05.2019 v-am contactat și ne-ați confirmat traseul și prețul cursei”, susține compania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mii de locuri de muncă pentru românii fără facultate. Domeniile în care cererea de angajați este cea mai mare
Digi FM
Trump este „fericit” că prinţul Harry şi Meghan au părăsit SUA: „Dacă eram familia regală, nu-i primeam...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
North West, de nerecunoscut la 13 ani. Detaliul de pe chipul puștoaicei a stârnit un val de reacții: „Ce se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Așa arăta Zendaya în copilărie! Actrița a împlinit 30 de ani, iar mama ei a publicat o fotografie adorabilă
Adevarul
De ce nu putem muta rapid marfa de pe Dunăre pe tren sau șosea când fluviul devine prea mic. Seceta lovește...
Newsweek
În ce condiții poți ieși la pensie fără penalizare la doar 60 de ani? Câți ani ești obligat să muncești?
Digi FM
Cum arată rochia inspirată de operația de cezariană. Cele șapte straturi traversate de medici, transformate...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Lipiciul-minune” care funcționează sub apă. Se lipește în doar 10 secunde și rezistă ani întregi
Digi Animal World
O pasăre a început să latre după ce a fost crescută de un câine. Imaginile sunt virale
Film Now
George Clooney, discurs memorabil la Veneția. „Am 65 de ani. Te speli pe dinţi şi îţi spui: Vai, arătau mult...
UTV
„Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu cu Sebastian Stan, este propunerea României pentru Oscar 2027. Producția...