Exclusiv Caz de rasism în București: O șoferiță de ride-sharing a refuzat să ia o clientă din cauza culorii pielii: „Ce cauți în România?”

Data actualizării: Data publicării:
Cindy Joyce Tenesso
Cindy Joyce Tenesso. Foto: Digi24

Încă un caz șocant de rasism este reclamat în Capitală. O studentă la medicinǎ, originară din Camerun și stabilită în București, spune că o șoferiță de transport alternativ a refuzat să o ducă la destinație și a insultat-o pe criterii de culoare. Momentul a fost filmat chiar de tânără, care a depus o plângere în aplicație. Incidentul vine la scurt timp după cazul livratorului agresat și jignit rasial, tot în București.

- De ce?

- Pentru că nu vreau să vă iau.

- Da? ok.

- Puteți să anulați cursa, vă rog?

- Nu pot decât după 5 minute să anulez.

- Și ce pot să fac acum? Nu vreți să anulați și eu nu pot să plec?

- Aștept 5 minute și vă anulez eu.

- Eu trebuie să aștept 5 minute?

- Sau îmi anulați! Anulați-l.

- Nu pot să anulez. Dacă eu anulez, eu trebuie să plătesc, nu știți asta?

- Du-te ...... Ai invadat România! Ăi și ce m.... cauți tu în România? N.... ....u!

- Unde e educația ta?

Încă un caz cu acuzații de rasism a fost filmat în Capitală, la scurt timp după incidentul în care un livrator a fost bătut și jignit pe criterii de culoare. De data aceasta, o studentă la medicină, originară din Camerun, stabilită în București, susține că o șoferiță de transport alternativ a refuzat să o ducă la destinație și a insultat-o, din motive rasiste.

Cindy Joyce Tenesso, victimă: „Și când am auzit așa, am luat telefonul și am întrebat: „De ce?''. Și ea mi-a spus: „Pentru că nu vreau!”. Și am spus ,,Ok, nicio problemă, acum este pe video”. Și m-am gândit: Nicio problemă, eu pot să trimit asta în aplicație și ei văd că nu e de la mine, e doar de la doamna, care nu vrea să mă ia, cu prietenul meu.

Am mers în spatele mașinii și am văzut că ea nu a anulat cursa. Și așa a început să fie violentă, să spună că eu sunt neagră, ce caut aici, că eu nu pot să vorbesc și limba română. Eu nu sunt din România, nu e așa fluent. Eu am fost afară din mașină, nu am intrat, nu am fost violentă, nu am făcut nicio mișcare brutală sau ceva de genul. Doar cu telefonul, și am spus: Cum? Explicați! Și tot așa... Prietenul meu a anulat cursa și după am făcut o altă comandă.”

Studenta, care trăiește în România de mai mulți ani, spune că mai nou, se simte umilită și nedorită într-o țară pe care o consideră „acasă".

Cindy Joyce Tenesso, victimă: „Știi, eu sunt din Franța și în țara mea toți sunt negri, chinezi sau japonezi, nu contează de unde sunt. Nu mă simt bine. Eu sunt aici de mult. Pentru mine România este casa mea și acum nu este ok, nu mă simt bine, nu mă simt binevenită. Nu mă simt ok, nu cred că este ok așa. Nu are importanță culoarea pielii, eu sunt la fel ca altă fată”.

Digi24 a solicitat un punct de vedere platformei de ride-sharing la care victima atacului rasist făcuse comanda. În răspunsul transmis, firma precizează că nu tolerează astfel de comportamente care incită la ură și nicio formă de dicriminare. Compania a luat „măsuri imediate”, se arată în comunicat, fără să fie precizate acestea. De asemenea, platforma a luat legătura cu tânăra și i-a transmis scuze.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță