"Acesta e sfârșitul. Glorie Ucrainei!". Dosarul morții a doi băieți, cu o zi înainte ca unul dintre ei să împlinească 17 ani

Data actualizării: Data publicării:
bicicleta rasa in ucraina
Dosarul morții a doi băieți, cu o zi înainte ca unul dintre ei să împlinească 17 ani. FOTO: Profimedia Images

Tigran Ohannisian și Nikita Khanhanov, doi tineri de 16 ani, au fost uciși în 24 iunie în orașul ucrainean Berdiansk, ocupat de ruși. Timp de mai multe luni, rușii îi hărțuiseră pe adolescenți și îi acuzaseră că sunt „terorişti pro-ucraineni”. Cu puțin timp înainte de moartea sa, Tigran a înregistrat un videoclip care se termina cu cuvintele „Glorie Ucrainei”. Circumstanțele exacte ale morții băieților sunt neclare. Familiile lor nu au primit permisiunea să le vadă cadavrele.

Site-ul independent de investigație Meduza a pus la cap informațiile de la serviciile ruse, ucrainene și din presă și au încercat o reconstituire a faptelor.

Tigran și Nikita s-au născut amândoi în 2006. Tigran în august și Nikita în 25 iunie. Ambii băieți au murit cu o zi înainte ca Nikita să împlinească 17 ani. Cei doi băieți au fost colegi și prieteni. Rudele și prietenii povesteau că Tigran era fascinat de istorie și plănuia să se alăture armatei, la fel ca unchiul său, Iurii Petrenko.

Nikita locuia în Berdiansk cu părinții săi, iar Tigran cu mama, tatăl vitreg, cei doi frați vitregi și bunica lui. La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, familia a plecat în Germania, deoarece surorile lui Tigran nu mai puteau merge la Kiev unde urmau tratament medical. Rudele lui Tigran au încercat să-l convingă și pe el să vină, dar în final, el a rămas în Berdiansk cu bunica lui.

Mama lui Tigran, Oksana Staroverova, i-a spus jurnalistei ucrainene Yanina Sokolova că în primele zile ale războiului, băiatul care atunci avea 15 ani a încercat să se înroleze, dar a fost refuzat. Potrivit rudelor și profesorilor lor, nici Tigran, nici Nikita nu și-au ascuns opiniile pro-ucrainene. 

În noaptea de 30 septembrie, forțele de securitate pro-ruse au percheziționat casa lui Tigran Ohannisian. O vecină a declarat pentru Ukrainska Pravda că la raid au participat 40 de persoane, printre care și agenți FSB în civil. Apartamentul a fost devastat, bunica a fost lovită, iar Tigran a fost luat și dus într-o locație necunoscută. Timp de câteva zile a fost ținut într-o celulă a poliției din centrul Berdiansk, a raportat BBC. În 5 octombrie, băiatul a fost lăsat să plece, cu condiția să se prezinte la „parchet” în fiecare zi de atunci înainte. După eliberare, Tigran a spus familiei sale că rușii l-au torturat cu șocuri electrice și l-au dus pe  un câmp unde s-au prefăcut că îl împușcă, întrebând: „Deci ai crezut că vei fi partizan?”

Trupele ruse au venit și la casa lui Nikita în 30 septembrie, dar nu au găsit pe nimeni acasă. Ulterior l-au găsit pe băiat, l-au dus la secția de poliție, l-au interogat și i-au spus că și el va trebui să se prezinte zilnic la „procuror”. De atunci, ambele case ale băieților au fost percheziționate în mod constant, deși  niciunul dintre ei nu a fost acuzat de infracțiuni timp de câteva luni. Rudele lor bănuiesc că băieții au fost urmăriți în mod regulat.

Mama lui Tigran a declarat că în decembrie, băieții au fost obligați să recunoască într-un clip filmat de poliție că au organizat o „operațiune de sabotaj” pe o cale ferate. Un agent de securitate a declarat apoi pentru RIA Novosti că două persoane au provocat deraierea unui tren, dar nu a spus nici când s-a întâmplat fapta, nici dacă autorii sunt minori.

După aceea, băieții au fost chemași iar la parchet și audiați de mai multe ori, potrivit BBC.

În ianuarie 2023, familia lui Tigran a venit din Germania să-l ia, dar după mai multe zile de interogatorii, băiatului nu i s-a permis să plece cu familia lui.

În mai, Tigran și Nikita au fost acuzați oficial de sabotaj, în actele de acuzare scriind că ei erau „oponenți înfocați ai politicii de stat ruse”, că au conspirat să sprijine armata ucraineană și au distrus șinele de cale ferată pentru a întrerupe aprovizionarea trupelor ruse. Procuratura susține că băieții au cauzat prejudicii în valoare de 27.000 de ruble (aproximativ 294 de dolari). Potrivit mamei lui Tigran și a avocatului familiei, Andrii Yakovliev, însă, linia de cale ferată pe care ar fi avut loc „sabotajul” era de multă vreme scoasă din funcțiune.

Ce doi băieți nu au avut voie la propriii avocați, iar cei desemnați de autoritățile de ocupație i-au îndemnat pe băieți să coopereze cu anchetatorii și să pledeze vinovați. 

În 24 iunie, cu câteva ore înainte ca adolescenții să fie uciși, un anchetator a venit la casa lui Tigran. Câteva ore mai târziu, Tigran și Nikita au ieșit, spunându-le familiilor că vor să găsească un loc pentru a sărbători ziua de naștere a lui Nikita.

În jurul orei 19:00, pe rețelele sociale erau distribuite informații că se auziseră focuri de armă în zona portului. Ulterior, reprezentantul rușilor în zonă, Vladimir Rogov, a transmis că „doi teroriști pro-ucraineni” au fost „eliminați”. Potrivit acestuia, în jurul orei 19:00, „doi militanți au deschis focul cu mitraliere” în apropierea digului orașului. „Ca urmare a acțiunilor concertate și rapide ale forțelor de ordine, teroriștii au fost blocați și distruși”, a spus Rogov pe Telegram, adăugând că unul dintre „teroriști” a fost „Tigran Ohannisian, care fusese reținut anterior pentru activitate antirusă”.

Jurnaliștii ucraineni au intuit că cea de-a doua victimă ar fi fost Nikita.

În acea seară, mai multe instituții de știri ucrainene au difuzat un videoclip despre care au spus că a fost înregistrat de Tigran cu puțin timp înainte de moartea sa. În clip, tânărul de 16 ani stă pe podea, într-o cameră și ține în mână o mitralieră. Pe mâinile lui se văd urme de sânge. „Acesta este sfârșitul, băieți! Rămas bun! Glorie Ucrainei!", era mesajul de final.

Nu se știe în mod clar când și unde a fost filmat videoclipul. Potrivit locuitorilor din Berdiansk, care au vorbit cu jurnaliști BBC și Ukrainska Pravda, clipul ar fi putut fi filmat într-un centru abandonat. Presa ucraineană i-a numit pe băieți „partizani” și a cerut ca ei să fie numiți post-mortem Eroi ai Ucrainei. 

La scurt timp după moartea lui Tigran și Nikita, în mediul online au mai apărut mesaje care ar fi fost înregistrate de Tigran în ultimele ore ale vieții sale. "Salut, frate. Am ucis câțiva ruși”, spunea el într-un clip care părea să fie înregistrat în aceeași clădire abandonată. Într-un mesaj audio separat, se aude o voce care seamănă cu a lui Tigran spunând: „Am pistolul aici, sângerez, am fost rănit. Sunt pe punctul să mor, prietenul meu va muri și el.”.

Până în prezent, nu sunt informații certe despre ceea ce s-a întâmplat în Berdiansk în 24 iunie. În 29 iunie, biroul Comitetului de Investigații al Rusiei din teritoriul ocupat al regiunii Zaporojie a raportat că împotriva tinerilor de 16 ani a fost deschis un nou dosar penal, de data aceasta pentru „omor”, furt de arme și tentativă de asasinare a unui ofițer.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...