Alertă în Marea Baltică: Avioane britanice de luptă au interceptat aeronave rusești în apropierea spaţiului aerian al NATO

Data actualizării: Data publicării:
Avion de vânătoare Typhoon
Avion de vânătoare Typhoon. Foto: Profimedia Images

Ministerul Apărării de la Londra a anunţat, duminică, printr-un comunicat preluat de Reuters, citat de Agerpres, că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului aerian al NATO.

A fost vorba de două incidente distincte, marţi şi joi, potrivit sursei citate. 

Primul a constat în trimiterea unui avion de vânătoare Typhoon pentru a intercepta un avion de spionaj Iliuşin Il-20M, model denumit în codul NATO Coot-A.

Al doilea a implicat două avioane Typhoon trimise împotriva unei aeronave neidentificate care ieşea din spaţiul aerian al enclavei ruse Kaliningrad.

Luke Pollard, subsecretar de stat parlamentar pentru forţele armate, a declarat că în contextul intensificării agresiunii ruse şi al ameninţărilor tot mai grave la adresa securităţii Regatul Unit ia poziţie pentru reasigurarea aliaţilor, descurajarea adversarilor şi protecţia securităţii naţionale.

„Misiunea demonstrează capacitatea noastră de a acţiona alături de cel mai nou membru al NATO, Suedia, şi de a apăra spaţiul aerian al Alianţei oriunde şi oricând este nevoie, menţinându-ne siguranţa acasă şi forţa în străinătate”, este citat el în comunicatul menţionat.

Rusia nu a reacţionat imediat.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...