Amnesty International: Soldații turci au comis "crime de război" în Siria

Data actualizării: Data publicării:
Turkey Moves Forces Into Northern Syria
Foto: Guliver/Getty Images

Forţele turce şi aliaţii lor sirieni au comis "crime de război" în timpul ofensivei împotriva forţelor kurde din nordul Siriei, printre care "execuţii sumare" şi atacuri sângeroase împotriva civililor, a denunţat vineri organizaţia Amnesty International, informează Agerpres, care citează AFP.

Ankara a lansat la 9 octombrie o operaţiune în nordul Siriei pentru a îndepărta de la frontieră miliţia kurdă a Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG). Joi seara, Turcia a acceptat să-şi suspende ofensiva timp de cinci zile şi să-i pună capăt dacă forţele kurde se retrag dintr-un sector frontalier în acest răgaz.

Ofensiva s-a soldat cu cel puţin 72 de morţi în rândul civililor, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), însă Ankara asigură că a luat toate măsurile necesare pentru a evita pierderile civile.

"Forţele militare turce şi o coaliţie de grupări armate susţinute de Turcia au dat dovadă de un dispreţ ruşinos faţă de vieţile civile", a denunţat Amnesty International într-un comunicat. ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului evocă "dovezi copleşitoare privind crime de război".

Organizaţia se bazează pe mărturiile a 17 persoane - din cadrul echipelor de salvare, lucrători medicali, refugiaţi, jurnalişti şi persoane care lucrează în domeniul umanitar. "Informaţiile primite furnizează dovezi copleşitoare de atacuri fără discernământ împotriva unor zone rezidenţiale", subliniază organizaţia.

Amnesty revine asupra executării sumare, în 12 octombrie, a unei responsabile politice kurde, Hervin Khalaf, de către rebeli proturci. Aceasta "a fost scoasă afară din maşină, bătută şi ucisă cu sânge rece cu foc de armă de combatanţi din Ahrar al-Sharkiya", notează organizaţia. Un raport medical consultat de ONG arată că politiciana avea "multiple răni provocate de focuri de armă la cap (...), fracturi ale picioarelor, feţei şi craniului".

"În aceeaşi zi şi în acelaşi sector, combatanţi ai Ahrar al-Sharkiya au capturat şi ucis cel puţin doi combatanţi kurzi", adaugă ONG-ul, care îi acuză pe aceşti rebeli că au răpit doi civili ce lucrau pentru o organizaţie medicală, daţi în continuare dispăruţi.

Aliaţii sirieni ai forţelor turce sunt foşti rebeli care au luptat odată împotriva regimului sirian. Aceste facţiuni sunt acum finanţate şi antrenate de Ankara. Conducerea lor le-a ordonat la 12 octombrie tuturor comandanţilor "să-i supervizeze în permanenţă pe combatanţi pe front, pentru a împiedica orice încălcare sau abuz".

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...