Ce spune Boris Johnson despre înrudirea sa cu o mumie descoperită în 1975 în Elveția

Data publicării:
cu blur

Ministrul de externe britanic Boris Johnson spune că este fericit să audă că se înrudeşte cu femeia al cărei corp mumificat a fost descoperit în localitatea elveţiană Basel în 1975, identificată ca fiind Anna Catharina Bischoff, precizează DPA, citată de Agerpres.

„Sunt foarte încântat să aflu despre stră-«mumia» mea, o deschizătoare de drumuri în domeniul sănătăţii sexuale'', a scris Johnson pe Twitter joi. „Foarte mândru'', a continuat acesta.

Cercetătorii au anunţat joi identificarea trupului mumificat al unei femei, descoperit într-o biserică elveţiană, ca fiind o înaintaşă a politicianului britanic Boris Johnson.

Rămăşiţele pământeşti vechi de 230 de ani au fost descoperite cu patru decenii în urmă în timpul lucrărilor de renovare de la biserica Barfusser din Basel.

Anna Catharina Bischoff a murit în Basel în 1787, la vârsta de 68 de ani. Fiica ei s-a căsătorit cu Christian Friedrich Pfeffel von Kriegelstein, devenind astfel o strămoaşă a domnului Johnson, al cărui nume întreg este Alexander Boris de Pfeffel Johnson.

Se presupune că secretul conservării corpului atât de mult timp ar fi tratamentul cu mercur pe care femeia îl urma împotriva sifilisului, precizează DPA. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro