Cel puțin 7 oameni au murit iar alți 10 sunt răniți după ce acoperișul unei biserici din Mexic s-a prăbușit în timpul slujbei

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0810148954
Acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în timpul slujbei în oraşul mexican Ciudad Madero din statul Tamaulipas. Foto: Profimedia Images

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zece au fost rănite duminică în Mexic, după ce acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în timpul slujbei în oraşul Ciudad Madero din statul Tamaulipas, transmite luni AFP, preluată de Agerpres. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Au fost confirmate şapte persoane decedate, iar zece răniţi au fost salvaţi”, a informat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al securităţii guvernului din statul Tamaulipas, care a mai indicat că sunt în desfăşurare căutări pentru a salva persoanele blocate. 

Conform presei locale, cel puţin 20 de persoane au fost prinse sub dărâmăturile bisericii parohiale Santa Cruz. 

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 14:18 când, probabil din cauza unei defecţiuni structurale, partea superioară a bisericii s-a prăbuşit, au precizat autorităţile într-un comunicat. 

„Trăim un moment foarte dificil (...) acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în timpul celebrării euharistiei”, a spus Jose Armando Alvarez, episcopul diecezei de Tampico, de care aparţine biserica, într-o înregistrare video postată pe reţelele sociale. 

„În prezent, sunt în curs de desfăşurare lucrările necesare pentru evacuarea celor aflaţi încă sub dărâmături”, a adăugat acesta, fără a preciza numărul persoanelor afectate. 

Imaginile difuzate de postul de televiziune Milenio arată zeci de persoane care încearcă să susţină o parte din structura prăbuşită cu stâlpi, în timp ce alţii îşi croiesc drum prin dărâmături în căutarea supravieţuitorilor.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...