Comisia Europeană vrea să taie cu 65% fondurile europene ale Ungariei

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban
Viktor Orban, premierul Ungariei. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a propus reducerea fondurile europene ale Ungariei cu 65%, din cauza corupției și încălcării normelor statului de dreptDecizia finală va fi luată, însă, de Consiliul Uniunii Europene, care are la dispoziție o lună. 

Decizia a fost luată în unanimitate în CE.

Într-o premieră la nivelul Uniunii Europene, executivul european a anunțat duminică că propune blocarea a 65% din fondurile europene pe care le primește Ungaria prin trei programe operaționale din cadrul politicii de coeziune, echivalentul a 7,5 milioane de euro, din cauza corupției și a declinului democrației înregistrat la Budapesta, relatează Reuters.

Comisia Europeană a propus, duminică, Consiliului măsuri de protecție bugetară în temeiul regulamentului privind condiționalitatea. Aceste măsuri urmăresc să asigure protecție bugetului UE și a intereselor financiare ale UE împotriva încălcării principiilor statului de drept în Ungaria.

În ceea ce privește această decizie, comisarul Johannes Hahn, responsabil pentru buget și administrație, a declarat: "Decizia de astăzi este o demonstrație clară a hotărârii Comisiei de a proteja bugetul UE și de a utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a asigura acest obiectiv important."

Acest pas se bazează pe un dialog intens între Comisie și autoritățile maghiare în ultimele luni, care a făcut ca Ungaria să propună o serie de măsuri de remediere pentru a răspunde preocupărilor identificate de Comisie atunci când procesul a fost lansat în mod oficial la 27 aprilie anul curent.

Aceasta urmează scrisorii pe care Comisia a trimis-o Ungariei, în care a prezentat măsurile pe care intenționa să le propună Consiliului, și măsurilor de remediere prezentate de Ungaria în scrisoarea din 22 august, completate de clarificări suplimentare într-o scrisoare din 13 septembrie.

"Comisia a evaluat în detaliu răspunsul Ungariei, analizând în special dacă măsurile de remediere abordează în mod adecvat constatările inițiale ale Comisiei. Pentru ca măsurile să se califice drept adecvate, acestea ar trebui să pună capăt încălcărilor principiilor statului de drept și/sau riscurilor pe care le creează pentru bugetul UE și interesele financiare ale Uniunii.

Concluzia Comisiei este că măsurile de remediere propuse ar putea, în principiu, să abordeze problemele în cauză, dacă sunt detaliate corect în legile și normele relevante și puse în aplicare în consecință.

Până la îndeplinirea etapelor cheie de implementare, Comisia consideră că în această etapă rămâne un risc pentru buget. Așa se explică decizia de astăzi și măsurile propuse, care țin cont și de acțiunea de remediere pe care a prezentat-o ​​Ungaria", se arată în comunicatul Comisiei.

Astfel, Comisia propune următoarele măsuri:

  • O suspendare a 65% din angajamentele pentru trei programe operaționale în cadrul politicii de coeziune.  
  • O interdicție de a încheia angajamente legale cu trusturile de interes public pentru programele implementate în management direct și indirect

Consiliul are acum o lună pentru a decide dacă adoptă astfel de măsuri, perioadă care poate fi prelungită cu maximum două luni în circumstanțe excepționale.

Între timp, Comisia va monitoriza situația și va informa Consiliul cu privire la orice element relevant care ar putea avea un efect asupra evaluării sale actuale. Ungaria s-a angajat să informeze Comisia cu privire la îndeplinirea etapelor cheie de implementare până la 19 noiembrie, potrivit sursei citate.

Parlamentul European a adoptat joi cu o majoritate covârșitoare un raport în care a condamnat măsurile luate în Ungaria de guvernul lui Viktor Orban, pe care le consideră contrare mersului democrației. Europarlamentarii au constatat „un risc clar de încălcare gravă” de către Ungaria a valorilor pe care se bazează Uniunea Europeană. În acest fel, parlamentarii europeni au intensificat presiunile pentru a reduce finanțarea UE pentru Budapesta.

Ce i se reproșează Ungariei

La patru ani de la raportul care a început procesul prevăzut la articolul 7, eurodeputaţii sunt în continuare preocupaţi de mai multe aspecte privind democraţia şi drepturile fundamentale în Ungaria.

Principalele aspecte care îngrijorează sunt legate de:

  • funcţionarea sistemului constituţional şi electoral
  • independenţa sistemului judiciar
  • corupţia şi conflictele de interese
  • libertatea de exprimare, inclusiv pluralismul mass-media
  • libertatea academică, libertatea religioasă, libertatea de asociere
  • dreptul la egalitate de tratament, inclusiv drepturile persoanelor LGBTIQ, drepturile minorităţilor, precum şi cele ale migranţilor, solicitanţilor de azil şi refugiaţilor.

Câți bani riscă să piardă Ungaria

Comisia Europeană a blocat deja aproximativ 6 miliarde de euro care trebuiau să ajungă la Budapesta prin pachetul separat de stimulare economică după pandemia de COVID, invocând insuficiența garanțiilor anticorupție în achizițiile publice din Ungaria. Acum, fonduri în valoare de până la o zecime din PIB-ul Ungariei ar putea fi suspendate, în cazul în care ceilalți membri ai UE vor aproba recomandarea așteptată a Comisiei Europene.

Este o perspectivă care deja a afectat forintul maghiar, moneda cu cea mai slabă performanță din Europa Centrală, menționează Reuters.

În ultimele săptămâni, Budapesta a fost sub presiune pentru a ajunge la un acord cu Bruxelles-ul și pentru a debloca fonduri pentru economia în suferință a Ungariei, iar guvernul lui Orban a promis să creeze o nouă agenție anticorupție.

Țările membre au la dispoziție trei luni pentru a lua o decizie cu privire la recomandarea Comisiei Europene și pot reduce „pedeapsa”, dacă vor considera convingătoare acțiunile întreprinse între timp de Budapesta.

Articolul 7 din Tratatul UE este procedura cea mai radicală de sancţiuni existentă împotriva unui stat membru, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei.

Articolul 7 alineatul (1) nu impune unanimitatea statelor membre pentru a identifica un risc clar de încălcare gravă a valorilor UE şi nici pentru a emite recomandări şi termene concrete.  

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri