Donald Trump a ajuns la New York cu o zi înainte de a apărea în fața instanței

Data publicării:
Donald Trump face cu mâna când ajunge la Trump Tower, în New York, înaintea procesului în care este inculpat, pe 3 aprilie 2023.
Donald Trump a ajuns la New York cu o zi înainte să apară în fața instanței. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a ajuns luni seară la New York, urmând ca marți să apară în fața unei instanțe din Manhattan unde va fi inculpat, fotografiat și amprentat, scrie CNN.

Donald Trump a plecat de la reședința sa din Florida cu un convoi de maşini. Acesta a aterizat pe aeroportul La Guardia, din New York, luni seară, ajungând apoi la Trump Tower, clădirea pe care o deține în oraș.

Fostul şef de stat republican urmează să fie prezentat marţi unei instanţe din New York, unde va fi inculpat, fotografiat şi amprentat, într-un dosar instrumentat de procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat.

Trump consideră inculparea un act de persecuţie politică împotriva lui şi o încercare de a-i diminua şansele la alegerile prezidenţiale de anul viitor, când el ar dori să candideze din nou.

Donald Trump este acuzat că și-a pus avocatul să cumpere tăcerea fostei actriţe porno Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016, când aceasta se pregătea să facă publică relația pe care cei doi o avuseseră.

Trump ar fi folosit bani de campanie pentru a o plăti pe Stormy Daniels.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...