Ce înseamnă „gaslighting”, desemnat cuvântul anului 2022 de dicționarul Merriam-Webster

Data publicării:
galighting
„Gaslighting” a fost desemnat cuvântul anului de discționarul Merriam-Webster. Foto: Merriam-Webster.com

Editorii dicţionarului american Merriam-Webster au anunţat luni desemnarea „gaslighting” cuvântul anului 2022, argumentând că termenul reflectă „epoca dezinformării” în care trăim, informează DPA. Potrivit Merriam-Webster, în 2022 a existat o creştere cu 1740% a căutărilor referitoare la acest termen, care este titlul unei piese de teatru din 1938 despre un bărbat care încearcă să-şi facă soţia să creadă că este nebună.

Dicţionarul defineşte ''gaslighting'' drept ''acţiunea sau practica de a induce în eroare o persoană în propriul avantaj''.

''În ultimii ani, odată cu înmulţirea impresionantă a canalelor şi tehnologiilor folosite pentru a dezinforma, 'gaslighting' a devenit cuvântul favorit pentru a desemna decepţia. De aceea (credeţi-ne pe cuvânt!) şi-a câştigat titlul de Cuvântul Anului'', au scris editorii Merriam-Webster, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Printre cuvintele nominalizate pentru Cuvântul Anului s-au mai aflat ''omicron'', literă a alfabetului grec utilizată pentru a desemna o variantă deosebit de contagioasă a noului coronavirus, şi ''sentinet'', ale cărui căutări au sporit după ce un inginer de la Google a susţinut că robotul de chat bazat pe inteligenţă artificială al companiei a dezvoltat o conştiinţă umanoidă.

Alţi termeni nominalizaţi au fost ''oligarh'', ''a codifica'', ''LGBTQIA'', ''argilos'', ''raid'' şi ''regina consoartă''.

''Puncte bonus (care nu au nicio valoare în bani) vor fi acordate celui care poate folosi toate aceste cuvinte (inclusiv gaslighting) într-o singură frază'', a scris Merriam-Webster pe Twitter.

Cuvântul anului desemnat de Merriam-Webster este ''o măsură statistică'' a căutărilor efectuate în dicţionar în ultimul an, se mai precizează într-un alt tweet.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit