China va deveni cea mai mare economie a lumii cu cinci ani mai devreme

Data actualizării: Data publicării:
Relatii China - SUA, ilustratie
Foto: Profimedia Images

China va depăși Statele Unite și va deveni cea mai mare economie din lume în 2028, cu cinci ani mai devreme decât se estimase anterior din cauza recuperărilor contrastante ale celor două țări din pandemia COVID-19.

„De ceva timp, o temă generală a economiei globale a fost lupta pentru putere dintre Statele Unite și China. Pandemia COVID-19 și consecințele economice au înclinat cu siguranță această rivalitate în favoarea Chinei”, arată Centrul pentru Cercetări Economice și de Afaceri într-un raport anual publicat sâmbătă, potrivit Mediafax.

CEBR a declarat că „gestionarea abilă a pandemiei de către China”, cu un blocaj strict impus din timp, precum și impactul asupra creșterii economic pe termen lung din Occident au dus la o îmbunătățire a performanței economice a Chinei.

Economia chineză ar urma să înregistreze o creștere medie de 5,7% pe an în perioada 2021-25, înainte de a încetini la 4,5% pe an în 2026-30.

În acest timp Statele Unite vor avea probabil o revenire puternică post-pandemie în 2021, dar creșterea va încetini la 1,9% pe an între 2022 și 2024, iar apoi va ajunge la 1,6%.

Care vor fi cele mai mari economii ale lumii în 2030

Japonia va rămâne a treia cea mai mare economie din lume până la începutul anilor 2030, când va fi depășită de India, împingând Germania de pe poziția a patra pe a cincea.

Marea Britanie, în prezent cea de-a cincea cea mai mare economie va trece pe locul șase din 2024.

Europa este responsabilă pentru 19% din producția primelor zece economii globale în 2020, dar ponderea va scădea la 12% până în 2035, sau sub această valoare dacă în cazul unei separări nete între UE și Marea Britanie, a spus CEBR.

De asemenea, instituția a spus că impactul pandemiei asupra economiei globale va însemna și o creștere a inflației, nu numai o încetinire a economiei.

„Vedem un ciclu economic cu rate ale dobânzii în creștere la mijlocul anilor 2020”, a spus think tank-ul, ceea ce reprezintă o provocare pentru guvernele care s-au împrumutat masiv pentru a-și finanța răspunsurile la criza COVID-19.

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...