FOTO. Mingile misterioase care au eșuat pe mai multe plaje din Suedia. Explicația autorităților

Data actualizării: Data publicării:
mingi misterioase esuate pe o plaja din suedia
Foto: Johan Nilsson/TT

Autoritățile din provincia suedeză Skane sunt contrariate, după ce, începând de marți, pe plajele din sudul regiunii au început să apară niște mingi albe misterioase. Potrivit unei teorii, acestea ar proveni de la o centrală nucleară din apropiere, arată jurnaliștii de la thelocal.se.

mingi misterioase suedia
Foto: Johan Nilsson/TT

Numai miercuri dimineață, muncitori ai municipalității din Trelleborg au colectat peste o mie astfel de sfere misterioase. Mingile sunt puțini mai mari decât cele de ping-pong, confecționate din polistiren expandat și acoperite de o substanță albă, asemănătoare cu ceara.

„Municipalitatea are o teorie potrivit căreia ar putea fi materiale folosite în transporturile de mărfuri și ar proveni de la un vas de tip cargo, însă aceasta este o simplă supoziție”, a declarat Lyudmila Frandsen, un inspector pe probleme de mediu al municipalității, pentru postul TV suedez TT.

Primul caz de acest fel a fost raportat marțea trecută, în jurul orei 10 dimineața. De atunci, mingile au continuat să ajungă pe plajă, împinse de valuri.

Echipa condusă de Frandsen a spart una dintre bile și a descoperit frigolit la interior - un tip de polistiren expandat fabricat în Suedia.

mingi misterioase suedia 2
Foto: Johan Nilsson/TT

Hans Karlsson, profesor al Departamentului de Inginerie Chimică a  Universității Lund a explicat pentru cotidianul Sydsvenskan că, în opinia lui, mingile de acest tip sunt folosite la curățarea midiilor și a altor forme de viață animală și vegetală din sistemele de răcire a centralelor nucleare precum Barsebäck.

„Pot să arate foarte diferit și au fost folosite, printre alte locuri, în centrala nucleară Barsebäck. Mingile sunt introduse în sistem apoi se „plimbă” prin țevi. Ar trebui colectate și refolosite, însă dacă nu se reușește colectarea, sunt eliminate în mare”, a explicat Karlsson.

Kristine Persson, o cititoare a ziarului suedez Sydsvenskan, a scris la secțiunea de  comentarii că a fost, vara aceasta, într-un tur al centralei nucleare Barsebäck. Ghidul le-a arătat astfel de mingi: „Ghidul a spus că mingile ajung des în apă din cauza filtrelor deteriorare. Mulți oameni au găsit astfel de mingi pe plajele din Barsebäck, de-a lungul anilor”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...