Iran a sechestrat o navă străină în Golf, pentru că transporta combustibil de contrabandă

Data publicării:
2 marinari iranieni cu mitraliere in barca se indreapta spre o nava mare
Foto: Profimedia

Unităţile maritime ale Gardienilor Revoluţiei din Iran au reţinut sâmbătă un petrolier străin în Golf, pentru contrabandă cu combustibil.

„Forţele navale ale Corpului Gardienilor Revoluţiei au capturat o navă străină care transporta combustibil de contrabandă în apele Golfului Persic”, a declarat pentru televiziunea de stat şeful Autorităţii Judiciare din provincia Hormozgan, Mojtaba Ghahramani, citat de televiziunea de stat, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

„Peste 220.000 de litri de combustibil de contrabandă au fost confiscate şi 11 membri străini ai echipajului au fost reţinuţi pentru investigaţii”, a adăugat oficialul.

Ghahramani nu a precizat data arestării, pavilionul navei sau naţionalitatea echipajului.

În cadrul aceleiaşi operaţiuni, potrivit lui Ghahramani, „o barcă iraniană care transporta 20.000 de litri de motorină de contrabandă, destinată să realimenteze nava străină, a fost reţinută de Gardieni în apele teritoriale ale Iranului”. Trei membri ai echipajului navei au fost arestaţi.

Preţul combustibilului în Iran este semnificativ mai mic decât în alte ţări, datorită subvenţiilor guvernamentale şi devalorizării puternice a monedei iraniene, scrie EFE.

Golful Persic a fost scena a numeroase incidente în ultimii ani, inclusiv atacuri asupra unor petroliere şi nave de marfă, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Iran şi SUA din cauza sancţiunilor americane asupra vânzărilor de petrol iranian.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...