Sute de deținuți palestinieni vor fi eliberați sâmbătă în schimbul a trei ostatici israelieni. 36 sunt condamnați pe viață în Israel

Data publicării:
Fifth prisoners Swap Under a Fragile Gaza Truce Between Israel And Hamas..
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Clubul deţinuţilor palestinieni a indicat vineri seara că 369 de deţinuţi vor fi eliberaţi sâmbătă de Israel în schimbul a trei ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza de la atacul Hamas asupra teritoriului israelian, la 7 octombrie 2023, relatează AFP.

„În total, 36 de condamnaţi pe viaţă ar urma să fie eliberaţi în cadrul celui de-al şaselea schimb, 24 dintre ei urmând să fie expulzaţi, pe lângă cei 333 de deţinuţi din Fâşia Gaza arestaţi după 7 octombrie” 2023, a declarat pentru AFP preşedintele ONG-ului, Abdallah Zeghari.

Grupurile militante palestiniene din Fâşia Gaza îi vor elibera sâmbătă pe ostaticii Iair Horn, un israeliano-argentinian, Sagui Dekel-Chen, un israeliano-american, şi Alexander Sasha Trupanov, un israeliano-rus, conform termenilor acordului de încetare a focului cu Israelul, a anunţat un oficial Hamas, notează Reuters, potrivit Agerpres.

Anunţul, făcut după zile de incertitudine cu privire la respectarea acordului de încetare a focului convenit luna trecută, are loc după eforturi intense ale mediatorilor Egiptului şi Qatarului de a menţine valid acordul de armistiţiu.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a declarat într-un comunicat că Israelul a acceptat lista.

Hamas a ameninţat anterior că nu va mai elibera ostatici, după ce a acuzat Israelul că a încălcat condiţiile de încetare a focului prin blocarea intrării de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, provocând ameninţări din partea Israelului cu o reluare a luptelor.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cartea electronică de identitate, folosită și la medic de la 1 septembrie. Ce se întâmplă cu actualul card de...
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Veste bună pentru pensionari. Când se vor mări pensiile cu 7%? Ce bani se vor primi în plus?
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Gesturi romantice pe covorul roșu. Adria Arjona și Jason Momoa, îndrăgostiți la premiera noului ei film
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani