Mister în Kansas City. Patru prieteni s-au uitat împreună la un meci, apoi trei au fost găsiți morți și nimeni nu înțelege de ce

Data actualizării: Data publicării:
portrete victime moarte misterioasa
Trei bărbați au fost găsiți morți și nimeni nu înțelege de ce. Susa: captură video

Pe 7 ianuarie, patru fani ai echipei Kansas City Chiefs s-au întâlnit pentru a vedea împreună ultimul meci al sezonului. Trei dintre ei nu s-au mai întors acasă. Familiile lor au devenit din ce în ce mai îngrijorate. În cele din urmă, în noaptea de marți, 9, o femeie a sunat la poliție după ce a făcut o descoperire înfiorătoare, relatează CNN.

„Am primit un telefon la serviciu prin care am fost anunțată că fiul meu a murit și că l-au găsit înghețat în curte”, a spus Jennifer Marquez, mama unuia dintre bărbați.

Fiul ei, David Harrington, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit mort în curtea unui prieten din Kansas City Northland. La fel și Ricky Johnson, de 38 de ani, și Clayton McGeeney, de 36 de ani. Poliția a spus că nu a găsit „niciun semn de moarte violentă” pe cadavrele lor.

Nimeni nu a fost arestat sau pus sub acuzare în acest caz. Un medic legist face investigații pentru a afla ce a cauzat decesul bărbaților. Un avocat al bărbatului care locuia în casa unde au fost găsiți cei 3 a spus că clientul său cooperează cu autoritățile.

„Este devastat de pierderea prietenilor săi. Dacă ar fi putut face ceva pentru a-i ajuta, ar fi făcut-o”, a spus avocatul John Picerno.

Dar după două săptămâni, nu s-a aflat nimic concret.

„Deci, când a murit de fapt? A fost găsit după 48 de ore”, spune tatăl lui Harrington, Jon Harrington.

„Nimic nu are sens în acest moment”, a spus mama lui, Jennifer Marquez.

Poliția a spus că apelul de urgență a venit de la logodnica unuia dintre cei trei bărbați morți, care a mers să-l caute la casa prietenului la care fusese în vizită. De la ea a aflat Marquez ce s-a întâmplat.

„Mi-a spus că a încercat ușile, a încercat poarta. Telefonul ei spunea că Clayton era acolo. Și-a dat seama că s-a întâmplat ceva”, a povestit Marquez.

Până la urmă, logodnica a reușit să intre în casă pe o fereastră, potrivit lui Marquez. O declarație a poliției a precizat că femeia „a intrat pe la subsol.”

În cele din urmă, a sunat la poliția din Kansas City. Potrivit unui comunicat al poliției, polițiștii „au mers la veranda din spate și au confirmat că există un cadavru. În urma cercetărilor suplimentare, ofițerii au găsit alte două cadavre în curte”.

Potrivit CNN Weather, în acea noapte a nins în Kansas City, iar temperaturile au coborât sub zero grade Celsius.

Ceea ce părinții lui Harrington nu înțeleg este cum au trecut două zile fără ca bărbatul care locuia acolo să-și dea seama că prietenii lui sunt dispăruți sau morți.

Avocatul bărbatului a spus că acesta nu vrea să facă nicio declarație până când nu vor fi publicate concluziile autopsiei.

Potrivit Kansas City Star, bărbatul a spus că a adormit după ce prietenii lui au plecat și nu știa că erau în curte. Într-un interviu acordat KMBC, Picerno a respins ideea că clientul său ar fi fost implicat în moartea celor 3.

„Să vedem ce s-a întâmplat înainte de a încerca să aruncăm vina pe o persoană nevinovată”, a spus el.

Poliția din Kansas City a emis o declarație în care se arată că „următorul pas în anchetă este primirea constatărilor (preliminare sau finale) de la medicul legist, pentru a determina cauza mortii. Încă nu avem indicii de moarte violentă.”

Nici avocatul, nici poliția nu au spus când se așteaptă ca rapoartele de autopsie să fie publicate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță