Activişti pentru climă au stropit cu vopsea intrarea în reşedinţa prim-ministrului Franţei

Data publicării:
usa stropita cu vopsea
Activişti pentru climă au stropit cu vopsea intrarea în reşedinţa prim-ministrului Franţei.

Doi activişti pentru climă au stropit cu vopsea intrarea principală în reşedinţa oficială a prim-ministrului Franţei, miercuri, în cadrul unui protest faţă de ceea ce gruparea Derniere Renovation a numit „crimele climatice” comise de statul francez, informează Reuters.

Înregistrarea video a protestului îi prezintă pe poliţişti în timp ce arestează doi protestatari, care purtau tricouri cu sloganul „Cine e vinovat?”.

Într-un comunicat oficial, gruparea Derniere Renovation a declarat că statul francez a eşuat în atingerea obiectivelor asumate pentru a combate schimbările climatice.

Deocamdată nu există o reacţie oficială din partea biroului de presă al prim-ministrului Franţei, Elisabeth Borne.

Cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa a ordonat anul trecut statului francez să plătească două amenzi de 10 milioane de euro pentru faptul că nu a reuşit să amelioreze calitatea aerului în marile oraşe.

Cele două amenzi au fost acordate după ce o altă amendă de 10 milioane de euro a fost impusă din aceleaşi motiv în 2021, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

În 2017, aceeaşi instanţă a somat Guvernul de la Paris să reducă nivelurile de dioxid de azot şi particule fine în peste 12 zone ale ţării pentru a respecta standardele europene.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță