Avertismentul viitorului cancelar german: „Europa este ameninţată din exterior”

Data publicării:
After the Bundestag election - CDU
Friedrich Merz. Foto: Profimedia Images

Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenţionat luni că „Europa unită este ameninţată'' în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei şi de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern.

Europa „este ameninţată din exterior de un război imperialist şi autoritar la Est şi, de asemenea, în interior, de cetăţeni înspăimântaţi şi incerţi, chiar radicalizaţi'', a declarat Merz în timpul congresului partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), relatează AFP, potrivit Agerpres.

El le-a cerut cetăţenilor germani să sprijine în continuare Ucraina în faţa agresiunii ruse, apreciind că sunt în joc „pacea şi libertatea'' în Germania însăşi.

„Lupta Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei este în acelaşi timp o luptă pentru menţinerea păcii şi a libertăţii în ţara noastră'', întrucât ofensiva Moscovei „se referă la ordinea politică a continentului european în ansamblul său'', a spus Merz.

Viitorul şef al executivului de la Berlin a deplâns lipsa de încredere în democraţie în ţara sa, indicator ajuns în prezent la un nivel minim după Al Doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, liderul CDU le-a cerut celor aproximativ 150 de delegaţi să aprobe acordul de coaliţie încheiat cu Partidul Social-Democrat (SPD), după ce conservatorii germani au obţinut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din 23 februarie.

Aprobarea din partea delegaţilor CDU este aşteptată luni seară, după ce aliatul său tradiţional bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), şi-a dat deja acceptul.

Acordul de coaliţie va fi baza unui ''guvern stabil şi capabil de acţiune'', a explicat Friedrich Merz, care ar urma să preia mandatul de cancelar în 6 mai, după ce membrii Bundestagului (camera inferioară a parlamentului federal) îi vor fi dat votul.

Până atunci, un ultim obstacol constă în votul pe care membrii SPD ar trebui să îl dea acordului până marţi seară.

Dacă SPD şi o majoritate a deputaţilor vor aproba noul guvern, „vom putea în cele din urmă să începem rezolvarea problemelor ţării noastre'', a declarat Merz.

Liderul conservator a promis în special ''o schimbare a politicii în materie de migraţie'', cu o „ofensivă a repatrierilor'', inclusiv către Afganistan şi Siria, şi cu desfiinţarea „factorilor de atracţie care încă există în Germania''.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu, tot ea a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de la despărțire: "O parte din mine a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Google, obligat să oprească lucrările în Finlanda, acuzat de defrișări ilegale pentru centre de date. „S-a...
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...