Grecia redeschide magazinele pentru a salva economia. Oamenii intră doar cu programare și nu pot sta mai mult de 3 ore

Data publicării:
GREECE ATHENS RETAIL SHOPS REOPEN
La magazinele din Grecia se intră cu programare. Foto: Profimedia Images

Magazinele de vânzări cu amănuntul au fost redeschise luni în cea mai mare parte a Greciei, în pofida creşterii numărului de cazuri de coronavirus. Autorităţile încearcă să evite o nouă recesiune, informează AP şi DPA, preluate de Agerpres.

Relaxarea nu este valabilă pentru oraşele Salonic şi Patras, al doilea și al treilea oraș ca mărime din Grecia, din cauza temerilor că va provoca o creştere explozivă a infecţiilor.

Vizitele la magazin sunt supuse unor reguli foarte stricte. În primul rând, cetăţenii trebuie să îşi facă programare prin trimiterea unui text cu numele lor către Serviciul de Protecţie Civilă. Programarea este valabilă doar trei ore şi poate fi utilizată doar o singură dată pe zi. Doar cumpărătorii care şi-au făcut programare pot intra în magazin şi este permisă numai plata cu cardul.

La rândul lor, comercianţii pot să permită intrarea unui cumpărător per 25 de metri pătraţi de spaţiu şi în orice moment nu pot fi mai mult de 20 de cumpărători în magazin.

"Deschiderea afacerilor din retail va oferi o supapă de siguranţă pentru societatea noastră şi va ajuta la implementarea măsurilor restrictive", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Aristotelia Peloni.

Lockdown din noiembrie

Măsurile de lockdown sunt în vigoare în Grecia încă de la începutul lunii noiembrie, magazinele fiind redeschise pentru scurt tip în perioada sărbătorilor de Crăciun. Aceste închideri prelungite au pus presiuni asupra economiei Greciei, care, în 2020, a înregistrat o contracţie de 8,2% în timp ce datoria naţională raportată la PIB a trecut de 200%.

Aproximativ 16% din populaţia Greciei a primit cel puţin o doză de vaccin COVID-19, dar, cu toate acestea, rata de infectare continuă să crească. Numărul de cazuri de infecţie confirmate la nivel naţional a ajuns la 28,5 la 100.000 de locuitori, cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei. Rata de deces este în prezent peste media Uniunii Europene, iar numărul cumulat al deceselor de COVID-19 a trecut de 8.300.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani