Video Luvrul intră în grevă. O nouă lovitură pentru muzeul parizian după furtul bijuteriilor. Obiectivul a fost închis luni

Data actualizării: Data publicării:
oameni la muzeul luvru
Muzeul Luvru. Foto: Profimedia

Sindicatele de la Muzeul Luvru din Paris, afectat de criză, au demarat luni o grevă pentru a cere renovări urgente şi extinderea personalului, precum şi pentru a protesta faţă de creşterea preţurilor biletelor pentru majoritatea vizitatorilor din afara UE, inclusiv turiştii britanici şi americani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Porţile Muzeului Luvru din Paris au fost închise luni dimineaţă din cauza unei adunări generale la care au participat aproape „400 de persoane”. Greva a fost votată „în unanimitate” de angajaţi, scrie Le Figaro. Un panou amplasat în faţa piramidei indica „deschiderea muzeului este în prezent amânată”, au constatat jurnaliştii AFP aflaţi la faţa locului.

„Sunt foarte dezamăgit, Luvru era motivul principal pentru care am venit la Paris, pentru că voiam să vedem Mona Lisa”, celebrul tablou al lui Leonardo da Vinci, a declarat pentru AFP Minsoo Kim, 37 de ani, coreean, aflat în luna de miere cu soţia sa.

Pietra, o braziliancă de 27 de ani, aflată la Paris cu familia pentru 4 zile, s-a declarat şi ea „foarte dezamăgită” şi intenţiona să se întoarcă la prânz. „Este puţin dezamăgitor, dar, în acelaşi timp, înţeleg de ce o fac, doar că pentru noi este un moment nepotrivit”, a declarat Natalia Brown, 28 de ani, venită din Londra.

Conducerea a declarat pentru AFP că muzeul va fi închis toată ziua. Potrivit sindicatelor, o nouă adunare generală este prevăzută miercuri la ora 9.00, marţi fiind ziua de închidere săptămânală a Luvrului.

400 de angajaţi reuniţi în adunare generală

De la ora 9.00, aproximativ 400 de angajaţi, potrivit unui reprezentant CFDT la AFP, s-au reunit în adunare generală pentru a se pronunţa asupra apelului lansat de sindicate la o „grevă” împotriva „condiţiilor de muncă din ce în ce mai degradate” şi a deteriorării primirii publicului în muzeu, unul dintre cele mai vizitate din lume.

„Vizitarea Luvrului a devenit un adevărat parcurs al obstacolelor”, scriu sindicatele CGT, CFDT şi SUD în preavizul trimis la 8 decembrie ministrului Culturii, Rachida Dati.

Pentru a încerca să evite închiderea muzeului în apropierea sărbătorilor de Crăciun, săptămâna trecută au avut loc întâlniri la Ministerul Culturii cu sindicatele, dintre care una cu Rachida Dati în persoană.

În faţa sindicatelor, ministrul s-a angajat să revizuiască reducerea cu 5,7 milioane de euro a dotării publice pentru Luvru prevăzută în proiectul de lege privind bugetul pentru 2026, potrivit unor surse concordante. În 2024, muzeul a primit 98,2 milioane de euro din subvenţii de la stat.

Reorganizare forţată

În paralel cu acest conflict social, muzeul trebuie să facă faţă unei reorganizări forţate şi să continue să răspundă la întrebările privind lacunele care au permis unui comando să pună mâna pe opt bijuterii ale Coroanei, care sunt încă de negăsit.

În situaţie fragilă, preşedinta Muzeului Luvru, Laurence des Cars, va trebui să lucreze timp de câteva luni în tandem cu Philippe Jost, înaltul funcţionar responsabil cu reconstrucţia catedralei Notre-Dame, căruia Rachida Dati i-a încredinţat vineri misiunea de „reorganizare profundă a muzeului”.

„Trebuie luate măsuri indispensabile, care depăşesc cu mult siguranţa şi securitatea”, a declarat ministrul, fără a da mai multe detalii. „Orice reflecţie asupra viitorului Luvrului nu se poate limita la o abordare tehnico-organizaţională”, a reacţionat CFDT, cerând să se cunoască „perimetrul exact” al acestei misiuni.

Ministerul Culturii a precizat că misiunea lui Jost va fi îndeplinită în ianuarie şi februarie, iar primele sale recomandări sunt aşteptate „la sfârşitul lunii februarie”.

Senatorii vor continua să caute răspunsuri cu privire la disfuncţionalităţile muzeului, după ce au luat cunoştinţă de ancheta administrativă lansată în urma jafului.

Marţi, Comisia pentru Cultură a Senatului îl va audia pentru prima dată fostul preşedinte al Luvrului, Jean-Luc Martinez, care a primit în timpul dublei sale mandate (2013-2021) două audituri alarmante, care nu au avut însă efecte semnificative.

Miercuri, aceeaşi comisie o va audia din nou pe Laurence des Cars, care conduce muzeul de la sfârşitul anului 2021, pentru a înţelege în special de ce aceste două audituri au fost descoperite de actuala conducere abia după jaful din 19 octombrie.

Citește și Hoţii jafului de la Luvru ar fi putut fi arestaţi „în 30 de secunde”. Ancheta din Senatul francez dezvăluie erori grave de securitate

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
Un câștigător de loterie în vârstă de 80 de ani a construit un imperiu al drogurilor de sute de milioane de...
Pro FM
Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor...
Film Now
Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, apariție rară alături de cei trei copii. Gemenele cuplului s-au...
Adevarul
Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este...
Newsweek
Victorie pentru pensionari. Eliminarea CASS la pensiile peste 3.000 lei, la Înalta Curte. Ce șanse sunt?
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Natalie Portman, critici dure la adresa Oscarurilor din 2026: „Regizoarele sunt ignorate. Mai avem mult de...
UTV
Sydney Sweeney a încins Instagramul cu pozele din noua campanie. Actrița a lansat brandul de lenjerie SYRN