O femeie a murit și alți șapte români au fost răniți într-un accident în Spania

Data actualizării: Data publicării:
accident

O româncă în vârstă de 25 de ani, însărcinată, a murit, iar alţi şapte români, între care un copil în vârstă de şase ani, au fost răniţi în urma unui accident de circulaţie produs în Spania. Ministerul Afacerilor Externe spune că cei şapte români sunt spitalizaţi.

Potrivit Lanzaditigal.com, accidentul a avut loc după ce a explodat o roată a microbuzului în care se aflau victimele. Toţi răniţii au sub 30 de ani, iar adulţii lucrau în agricultură, a anunţat Poliţia, conform sursei citate.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la solicitarea News.ro, că accidentul soldat cu decesul unui cetăţean român şi rănirea altor şapte a avut loc în localitatea Daimiel, iar Consulatul României la Ciudad Real a făcut, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii suplimentare referitoare la circumstanţele producerii accidentului, a stării de sănătate a persoanelor rănite, dar şi pentru confirmarea identităţii acestora.

Cetăţenii români răniţi au fost transportaţi la Spitalul General Universitar din Ciudad Real, iar reprezentanţii consulatului au mers la unitatea medicală pentru a obţine informaţii actualízate cu privire la starea de sănătate a acestora şi pentru a acorda asistenţă consulară membrilor de familie aflaţi acolo. De asemenea, consulul a luat legătura şi cu familia persoanei decedate pentru a acorda asistenţă consulară în vederea eliberării certificatului de deces şi repatrierea trupului neînsufleţit.

Conform datelor comunicate de autorităţile spaniole, cauzele accidentului nu sunt cunoscute, iar autorităţile spaniole au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului, precizează MAE.

"Consulatul României la Ciudad Real menţine legătura cu autorităţile locale şi familiile victimelor şi este pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări", adaugă reprezentanţii Ministerului de Externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panouri solare pe balcon, fără instalare complicată: cât costă noul sistem care ajunge în magazine
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
„Amendamentul Fritz”, analizat de Bruxelles. Ursula von der Leyen avertizează asupra consecințelor pentru...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”