Scandal fiscal la Londra: vicepremierul Angela Rayner admite că a plătit taxe mai mici decât datora

Data actualizării: Data publicării:
Angela Rayner
Angela Rayner. Foto: Profimedia

Viceprim-ministrul britanic Angela Rayner a recunoscut miercuri că a plătit impozite mai mici decât se cuvenea la achiziţionarea unui apartament, după câteva zile de controverse pe această temă, care au pus din nou guvernul lui Keir Starmer într-o situaţie stânjenitoare. Politiciana laburistă, care a atribuit această eroare unor sfaturi „inexacte”, a declarat că a notificat autorităţile fiscale şi s-a adresat consilierului guvernamental în materie de etică, relatează Reuters.

Prim-ministrul Keir Starmer a fost solidar cu vicepremierul său, afirmând în faţa Parlamentului că era „foarte mândru” să stea alături de Angela Rayner.

„Am fost cu adevărat şocată, pentru că eu credeam că am făcut totul corect”, a declarat Rayner, în vârstă de 45 de ani, într-un interviu acordat Sky News. „M-am bazat pe sfaturile pe care le-am primit şi sunt devastată, pentru că am respectat întotdeauna regulile, lucru de care am fost întotdeauna mândră”, a spus ea.

La întrebarea dacă s-a gândit să demisioneze, Angela Rayner, care este şi ministru al Locuinţelor, a răspuns, pe punctul de a izbucni în lacrimi, că a discutat despre acest subiect cu familia sa.

Devenită ţinta presei conservatoare, vicepremierul se află în centrul unei controverse după ce a cumpărat un apartament în Hove, o staţiune balneară în sudul Angliei. Ea ar fi economisit 40.000 de lire sterline (n.r. 46.050 de euro) din impozitul legat de achiziţionarea acestei locuinţe, retrăgându-şi numele de pe titlurile de proprietate ale unei alte proprietăţi imobiliare situate în circumscripţia sa. În consecinţă, noul apartament era oficial singura sa proprietate imobiliară.

Ea este acuzată că în acest fel ar fi evitat în mod deliberat să plătească impozitul corespunzător.

Rayner a declarat că a cerut sfatul unor avocaţi „care nu au luat în considerare în mod corespunzător” toate detaliile situaţiei sale personale, în special un fond creat pentru fiul său cu handicap.

„Nu am plătit taxele corespunzătoare la momentul achiziţiei”, a recunoscut vicepremierul, precizând că a contactat autoritatea fiscală pentru a informa că trebuie să plătească un impozit suplimentar pe proprietate.

Impact puternic pentru Partidul Laburist

Angela Rayner este o figură de stânga a Partidului Laburist. A crescut într-o locuinţă socială şi a părăsit şcoala fără a mai obţine o diplomă, la 16 ani, atunci când a rămas însărcinată, crescându-și apoi singură fiul. Ulterior, a îngrijit persoane în vârstă, apoi a devenit reprezentantă sindicală, înainte de a intra în politică.

Mărturisirea ei este stânjenitoare pentru Partidul Laburist, care se află în urma partidului populist Reform UK, al lui Nigel Farage, în sondajele de opinie, la doar un an după ce prim-ministrul Keir Starmer a obţinut una dintre cele mai mari victorii electorale din istoria modernă a Marii Britanii.

Rayner, în vârstă de 45 de ani, este uneori considerată o potenţială succesoare a lui Starmer, dar viitorul ei politic va depinde acum probabil de concluziile consilierului independent privind standardele ministeriale, care va stabili dacă ea a încălcat codul de conduită al guvernului.

Reacția lui Keir Starmer

La întrebările adresate prim-ministrului în parlament, liderul Partidului Conservator, Kemi Badenoch, a spus că Starmer ar trebui să o demită pe Rayner. Starmer a răspuns afirmând că Rayner a făcut „mai mult decât” ceea ce se aşteaptă în mod normal de la miniştri să dezvăluie despre proprietăţile lor şi că este „foarte mândru” să lucreze cu ea.

Cunoscută pentru maniera sa directă şi caldă, Rayner este o persoană extrovertită, considerată unul dintre cele mai puternice atuuri electorale ale Partidului Laburist, deoarece poate stabili o legătură cu alegătorii obişnuiţi. Personalitatea ei contrastează cu reputaţia lui Starmer de lider tehnocrat prudent.

Guvernul lui Starmer s-a confruntat cu o serie de scandaluri, patru miniştri fiind nevoiţi să demisioneze din cauza unor nereguli de la venirea partidului la putere. Atât el, cât şi Rayner au fost criticaţi la începutul mandatului lor pentru că au acceptat donaţii sub formă de ţinute scumpe, practică pe care au încetat-o.

Recunoaşterea lui Rayner cu privire la plata insuficientă a impozitelor este al doilea caz în ultimele săptămâni când un ministru se confruntă cu o anchetă cu privire la afacerile sale imobiliare. Luna trecută, ministrul pentru persoanele fără adăpost al lui Starmer a demisionat după ce le-a spus chiriaşilor că trebuie să plece şi apoi a majorat brusc chiria – o practică pe care guvernul a încercat să o oprească. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...