„Summitul pentru Democraţie şi Libertăţi” de la Paris: Centriştii şi liberalii europeni cer confiscarea activelor din UE ale Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0978878915
Summitul pentru Democraţie şi Libertăţi a avut loc luni, 24 martie 2025, la Paris Foto: Profimedia

Partidele centriste europene au cerut luni, după o reuniune desfăşurată la Paris, creşterea cheltuielilor europene de apărare la 3% din PIB, precum şi finanţarea parţială a acestor cheltuieli şi a ajutorului pentru Ucraina prin confiscarea activelor ruse îngheţate, transmit agenţiile AFP şi EFE.

La aşa-numitul „Summit pentru Democraţie şi Libertăţi”, găzduit de fostul premier francez Gabriel Attal, actualul lider al grupului parlamentar al preşedintelui Emmanuel Macron, au participat circa 60 de lideri centrişti şi liberali din 21 de ţări, respectiv politicieni progresişti pro-europeni care se opun celor conservatori şi anti-sistem.

Obiectivul reuniunii a fost de a combate „ruloul compactor reacţionar care astăzi pune la îndoială valorile noastre cu o brutalitate nemaiîntâlnită de la al Doilea Război Mondial”, a spus Attal la o conferinţă de presă la finalul reuniunii, potrivit Agerpres.

Şi eurodeputata Valérie Hayer, din grupul Renew Europe impulsionat de Macron, a susţinut că, pe lângă preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, „internaţionala reacţionară are portavoci în Europa şi în Franţa”, menţionându-i pe premierul conservator ungar Viktor Orban şi pe liderii extremei drepte franceze, Jordan Bardella şi Marine Le Pen.

Potrivit lui Attal, această primă reuniune de la Paris a fost „un adevărat pas gigantic către o alianţă autentică a democraţiilor liberale şi a partidelor care o apără”, într-o perioadă când „ne confruntăm cu un moment critic pentru securitatea Europei”.

Participanţii la reuniune au aprobat o declaraţie în care cer confiscarea activelor ruse îngheţate de Occident după invazia în Ucraina, iar aceste active să fie folosite pentru a finanţa ajutorul oferit Ucrainei şi reînarmarea Europei.

„Rusia este unicul agresor în acest război, Rusia trebuie să plătească”, a clamat Gabriel Attal, amintind că active ruse în valoare de peste 200 de miliarde de euro sunt în prezent îngheţate în UE în urma sancţiunilor impuse Rusiei. Declaraţia comună a reuniunii de la Paris cere astfel „iniţierea mecanismelor juridice” pentru confiscarea acestor active.

profimedia-0978930676
Summitul pentru Democraţie şi Libertăţi a avut loc luni, 24 martie 2025, la Paris Foto: Profimedia



O asemenea confiscare a activelor ruse este de mult timp dorită de politicienii europeni, dar care totuşi nu au pus-o în practică, recunoscând numeroasele obstacole juridice şi politice, dar şi posibilele represalii din partea Moscovei şi, mai ales, scăderea încrederii în UE ca loc sigur pentru investiţii. Prin urmare, statele UE s-au limitat deocamdată la folosirea veniturilor generate de activele ruse îngheţate.

Pe lângă finanţarea ajutorului militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia, aceste active ar putea fi folosite pentru „reînarmarea Europei”, a insistat politicianul liberal francez aliat al preşedintelui Macron.

De asemenea, statele UE trebuie să aloce apărării cel puţin 3% din PIB, a indicat mai departe Gabriel Attal, referindu-se la aceeaşi declaraţie finală a reuniunii liberalilor şi centriştilor europeni. Aceasta pentru că „umbrela SUA este o iluzie” odată ce Trump a revenit la putere, a argumentat Attal.

În declaraţia finală a acestei reuniuni este cerută de asemenea „accelerarea procesului de aderare a Ucrainei la UE” şi este afirmat „sprijinul activ, militant” pentru Ucraina.

„Salutăm de asemenea propunerea de a discuta extinderea descurajării nucleare franceze şi către alte ţări europene”, se mai arată în declaraţie, referire la o propunerea a lui Macron de lansare a unei „dezbateri strategice” cu obiectivul ca Franţa să garanteze securitatea europeană cu armele sale nucleare, în locul umbrelei nucleare americane.

O viitoare întâlnire a centriştilor şi liberalilor europeni va avea loc la Bruxelles pe 26 iunie, în prezenţa şefilor de stat sau de guvern, inclusiv Emmanuel Macron. „Vom extinde formatul către prietenii noştri norvegieni, cei din Regatul Unit, din Canada, către toţi cei care doresc să fie alături de noi în apărarea în continuare a modelului nostru democratic şi a promovării democraţiei liberale”, a spus eurodeputata Valérie Hayer.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura ţară din Europa unde salariile încă cresc. De ce pierd angajații din celelalte țări din puterea de...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”