Temu, în vizorul CE: platforma de comerț online încalcă Regulamentul privind serviciile digitale în ceea ce priveşte produsele ilegale

Data actualizării: Data publicării:
New York, USA - March 30, 2025: Opening Temu app on smartphone screen close up view
Foto: Profimedia

Comisia Europeană a constatat luni, cu titlu preliminar, că platforma de comerț online Temu încalcă obligaţia prevăzută în Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) de a evalua în mod corespunzător riscurile de diseminare a produselor ilegale pe piaţa sa, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.

ACTUALIZARE: Într-un punct de vedere transmis redacției, compania Temu anunță că va continua să discute cu Comisia Europeană.

„Vom continua să cooperăm pe deplin cu Comisia”, a declarat un purtător de cuvânt al Temu.

Știrea inițială. Dovezile au arătat că există un risc ridicat pentru consumatorii din UE de a întâlni produse ilegale pe platformă. Mai precis, analiza unui exerciţiu de „client misterios” efectuată de Comisie a constatat că este foarte probabil ca acei consumatori care cumpără de pe Temu să găsească produse neconforme printre oferte, cum ar fi jucăriile pentru copii şi produsele electronice de mici dimensiuni.

Potrivit analizei Comisiei, evaluarea riscurilor efectuată de Temu în octombrie 2024 a fost inexactă şi s-a bazat mai degrabă pe informaţii generale din industrie decât pe detalii specifice cu privire la propria piaţă. Prin urmare, este posibil ca acest lucru să fi condus la măsuri de atenuare inadecvate împotriva diseminării produselor ilegale.

Executivul comunitar îşi va continua investigaţia în legătură cu alte presupuse încălcări deschise în octombrie 2024, inclusiv eficacitatea măsurilor sale de atenuare, utilizarea caracteristicilor de proiectare care creează dependenţă, transparenţa sistemelor sale de recomandare şi accesul cercetătorilor la date.

Constatările preliminare trimise luni de Comisie nu aduc atingere rezultatului final al investigaţiei, întrucât Temu are acum posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin examinarea dosarului investigaţiei Comisiei şi prin răspunsul în scris la constatările preliminare ale Comisiei. În paralel, va fi consultat Comitetul european pentru servicii digitale.

În cazul în care opiniile preliminare ale Executivului comunitar ar fi confirmate în cele din urmă, Comisia ar adopta o decizie de neconformitate, constatând că Temu încalcă articolul 34 din Regulamentul privind serviciile digitale. O astfel de decizie ar putea implica amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală totală la nivel mondial a furnizorului şi ar putea obliga furnizorul să ia măsuri pentru a remedia încălcarea. O decizie de neconformitate poate declanşa, de asemenea, o perioadă de supraveghere consolidată pentru a asigura respectarea măsurilor pe care furnizorul intenţionează să le ia pentru a remedia încălcarea.

Citește și:

Cererea pentru produsele Shein şi Temu s-a prăbușit în SUA. Giganții chinezi își redirecționează eforturile către Europa

La 31 octombrie 2024, Comisia a iniţiat o procedură împotriva Temu. Investigaţia Comisiei se desfăşoară în cooperare cu coordonatorii naţionali ai serviciilor digitale, cu autorităţile vamale, cu autorităţile de supraveghere a pieţei şi cu alte părţi terţe relevante, în conformitate cu principiile prezentate în Comunicarea privind comerţul electronic, şi se desfăşoară în paralel cu o investigaţie separată efectuată de Reţeaua de cooperare în materie de protecţie a consumatorului (CPC) şi cu prima acţiune de verificare a siguranţei produselor, asigurând o abordare cuprinzătoare şi coordonată a preocupărilor legate de practicile Temu.

Creşterea constantă a volumului de produse vândute online în UE este însoţită de o creştere a numărului de produse nesigure, contrafăcute sau neconforme, care ar putea fi dăunătoare pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor, pentru mediu şi pentru concurenţa loială pe piaţa unică digitală.

Pentru a contracara aceste riscuri, Regulamentul privind serviciile digitale include obligaţii de combatere a conţinutului ilegal online. Documentul impune platformelor să instituie mecanisme uşor de utilizat care să le permită utilizatorilor să semnaleze conţinutul ilegal şi să facă apel la decizia de moderare a conţinutului. Regulamentul privind serviciile digitale include, de asemenea, norme specifice adaptate pieţelor online, cum ar fi trasabilitatea comercianţilor, pentru a se asigura că toate pieţele online colectează informaţii cu privire la comercianţii care îşi vând produsele sau serviciile. Regulamentul privind serviciile digitale interzice, de asemenea, elementele de design manipulator şi specifică norme privind publicitatea şi obligaţii detaliate în materie de transparenţă, inclusiv modul în care produsele sunt recomandate consumatorilor.

„Cumpărăm online deoarece avem încredere că produsele vândute pe piaţa noastră unică sunt sigure şi respectă normele noastre. În opinia noastră preliminară, Temu este departe de a evalua riscurile pentru utilizatorii săi la standardele impuse de Actul legislativ privind serviciile digitale. Siguranţa consumatorilor în mediul online nu este negociabilă în UE - legislaţia noastră, inclusiv Actul legislativ privind serviciile digitale, reprezintă fundamentul pentru o mai bună protecţie online şi pentru o piaţă unică digitală mai sigură şi mai echitabilă pentru toţi europenii”, a afirmat Henna Virkkunen, vicepreşedinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie, citată în comunicat.

Citește și:

Comisia Europeană investighează retailerul chinez Shein. Acuzații: „Condiții contractuale incorecte și practice comerciale neloiale”

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine