„Un impact drastic asupra UE.” Avertisment dur al premierului slovac după ce Kievul a oprit tranzitul gazelor rusești prin Ucraina

Data publicării:
Premierul slovac Robert Fico
Premierul slovac Robert Fico. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul slovac Robert Fico, a cărui ţară este foarte dependentă de aprovizionarea cu gaz rusesc, a avertizat miercuri asupra consecinţelor grave pe care le va avea, potrivit lui, încetarea acestui tranzit.

„Oprirea tranzitului de gaz via Ucraina va avea un impact drastic asupra noastră, a tuturor, în UE, nu doar asupra Federaţiei Ruse”, a afirmat el într-o postare video pe Facebook.

Pe de altă parte, ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a salutat încetarea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, considerând-o „nouă victorie” contra Moscovei, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Kievul şi Moscova au confirmat miercuri, în două comunicate distincte, că livrările de gaz rusesc spre Europa via Ucraina au încetat definitiv miercuri dimineaţă, după expirarea contractului pe 5 ani semnat între cele două părţi la sfârşitul lui 2029.

Tăierea capacităţii Rusiei de a exporta direct gaz spre UE este „o nouă victorie după extinderea NATO cu Finlanda şi Suedia”, a scris Sikorski pe reţeaua X.

Potrivit ministrului polonez, anterior Rusia „a cheltuit miliarde pentru a construi Nord Stream spre a ocoli Ucraina şi a şantaja Europa de Est cu ameninţarea întreruperii livrărilor sale de gaz”.

„Am oprit tranzitul gazului rusesc. Acesta este un eveniment istoric”, a declarat într-un comunicat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, potrivit căruia „Rusia pierde astfel pieţe şi va suferi pierderi financiare”.

La rândul său, Gazprom a transmis că, „din cauza refuzului repetat şi clar exprimat al părţii ucrainene de a reînnoi aceste acorduri, Gazprom a fost privat de capacitatea tehnică şi legală de a livra gaz via teritoriul Ucrainei de la 1 ianuarie 2025”.

„Cu începere de la ora.08.00 a Moscovei, livrarea de gaz rusesc pentru transportul via teritoriul Ucrainei nu se mai realizează”, adaugă Gazprom.

În acest context tensionat, preţul gazului european a atins marţi pragul simbolic de 50 euro/MWh, o premieră după mai bine de un an.

Odată cu încetarea acestui tranzit şi după mai bine de doi ani de la sabotarea gazoductelor Nord Stream din Marea Baltică, Europa nu va mai fi aprovizionată cu gaz rusesc decât prin TurkStream - prin Marea Neagră - şi prelungirea acestuia, Balkan Stream. Ea importă însă cantităţi importante de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un părinte să lase toată averea unui singur copil? Drepturile celorlalți moștenitori chiar dacă există...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Senatorii pregătesc creșterea pensiilor civile și militare. 10 proiecte de lege îi vizează pe pensionari
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”