Video Încă o zi de proteste la Ministerul Educației, profesorii îi cer demisia lui Daniel David: „Educaţia nu e o cheltuială, e o investiție”

Data actualizării: Data publicării:
protest la ministerul educatiei
Guvernul provoacă „o criză fără precedent în ultimii 35 de ani” în învăţământ, acuză sindicaliștii. Foto: Captură video Digi24

Sindicaliștii din învățământ protestează, luni, la Ministerul Educației și spun că nu vor încheia manifestațiile până nu vor discuta direct cu ministrul Daniel David. În același timp, profesorii amenință că vor boicota Bacalaureatul de toamnă și că vor bloca începerea anului școlar. 

Sindicaliştii scandează „Demisia” şi afişează mesaje precum „Educaţia nu este o cheltuială, este o investiţie”.

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au cerut la începutul săptămânii trecute demisia ministrului Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, şi au anunţat că vor picheta sediul ministerului.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională „Alma Mater”, în numele celor peste 250.000 de salariaţi ale căror interese le reprezintă, îşi exprimă revolta împotriva prevederilor Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional. În ciuda tuturor demersurilor făcute şi a argumentelor aduse în ultima perioadă: discuţii cu preşedintele României, precum şi solicitarea adresată acestuia de a nu promulga această lege, discuţii cu prim-ministrul Guvernului României şi cu ministrul Educaţiei, discuţii cu conducerile partidelor politice care susţin actualul Guvern, precum şi pichetarea Parlamentului României, din nefericire, această lege profund antisocială a fost publicată în Monitorul Oficial”, afirmau marţi sindicaliştii, într-un comunicat remis presei.

În opinia acestora, Guvernul provoacă „o criză fără precedent în ultimii 35 de ani” în învăţământ.

Totodată, cele trei sindicate susţin că măsurile au fost luate „din condei”, fără să se facă un studiu de impact.

Potrivit acestora, măsurile luate „lovesc crunt” Educaţia şi Cercetarea: creşterea normei didactice de predare cu 2 ore; comasarea a sute de unităţi de învăţământ, care „va conduce la concedieri” de personal didactic auxiliar şi chiar administrativ; creşterea efectivelor de elevi în clasă; scăderea tarifului pentru plata cu ora; creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori; „subfinanţarea” învăţământului superior, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent.

Sindicaliştii mai reclamă „subfinanţarea” instituţiilor de cercetare şi bibliotecilor centrale universitare prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană şi utilităţi.

Cele trei organizaţii au anunţat că pe 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la „Mitingul Educaţiei”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja