Prima licitație după noul regulament, la Damen Mangalia. Care este preţul de pornire și ce se întâmplă dacă, din nou, nimeni nu cumpără

Data publicării:
Șantierul naval Damen Mangalia.
Șantierul naval Damen Mangalia. Foto: Facebook

Cea de-a patra licitaţie pentru vânzarea şantierului naval din Mangalia va avea loc pe 1 octombrie, de această dată fiind folosit noul regulament acceptat de instanţă. Preţul de pornire iniţial va fi tot de 184 milioane de euro, putând însă fi scăzut, dacă nu se va prezenta niciun ofertant.

1 octombrie este data fixată de CITR, administratorul şantierului naval Damen Mangalia, pentru o nouă încercare de vânzare a colosului industrial. Nivelul de pornire este acelaşi, de 184 de milioane de euro, dar regulile s-au schimbat: nu vor continua cele şase încercări lunare de vânzare cu preţ fix, cum a hotărât în luna mai Adunarea Creditorilor, controlată de grupul olandez Damen.

Dacă nimeni nu se va prezenta nici de această dată, cum s-a întâmplat la precedentele trei încercări, suma de pornire poate fi redusă, conform deciziei magistraţilor Tribunalului Constanţa, din 7 septembrie.

Ce prevede noua strategie de vânzare a şantierului

„Nu vom mai avea licitaţii lunare 100% din valoarea de piaţă (ca până în prezent, n.r.), ci vom avea un proces accelerat, cu scădere de preţ. Vom trece prin 100%, 75%, 50% din valoarea de piaţă a activului, până la identificarea unui cumpărător", a explicat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, cum ar putea arăta noua strategie.

Conform acestuia, noul nivel de preţ propus coincide cu cel vechi doar pentru respectarea prevederilor din Codul de Procedură Civilă.

„Chiar dacă, subiectiv, ai spune că e superfluu, că au fost deja licitaţii la 100% din preţ, practic, începând de la zero pe Cod (Procedura Civilă, n.r.) vei trece şi prin această etapă", a explicat directorul general al CITR motivul pentru care la noul termen nu se va modifica practic nimic, pe termen scurt.

În schimb, dacă nu se va prezenta niciun ofertant, următoarele etape, cu preţ redus de pornire, „pot fi organizate în termen scurt, asta însemnând una-două săptămâni între seturi şi poate accelera vădit procesul", a mai spus Cîrlănaru.    

Şi în noua variantă, vânzarea şantierului se face în bloc, ca un singur lot. Este vorba despre terenuri în suprafaţă totală de 181.500 mp în incinta şantierului, pe care se află trei docuri uscate, 1.590 m liniari de cheu, hala de asamblare de peste 10.500 mp, ateliere, platforme, căi de rulare, drumuri şi reţele. În locaţie există echipamente, utilaje şi instalaţii (macarale de până la 1.000 t, macarale mobile, transportoare, linii de debitare, preasamblare, sudură, sablare şi vopsire), mijloace de transport, obiecte de inventar şi stocuri.

La acestea se adaugă unităţile de cazare a angajaţilor (căminele muncitoreşti C1–C9, CP6, C2 bis şi o vilă) plus două terenuri libere. Bunurile se vând în starea fizică şi juridică în care se află, „aşa cum sunt, acolo unde sunt”.

Ofertanţii sunt obligaţi să depună, până la termenul de vânzare, o garanţie de participare reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei, respectiv 18,4 milioane de euro sau o scrisoare de garanţie bancară.

Importanţa strategică a şantierului naval din Mangalia

Vânzarea şantierului naval şi termenul în care se va face sunt extrem de importante în contextul în care Guvernul României a semnat un contract de 920 de milioane de euro cu colosul german Rheinmetall pentru construirea, în acea locaţie, a patru nave militare. Finanţat cu 920 de milioane de euro, prin programul european SAFE, contractul trebuie onorat într-un termen extrem de strâns: până în 2030. Rheinmetall nu s-a prezentat la nicio licitaţie, până în prezent.

"Vă rugăm să aveţi înţelegere pentru faptul că, din principiu, nu facem comentarii cu privire la chestiuni comerciale aflate în curs de desfăşurare", a fost răspunsul sec transmis la solicitarea News.ro de Jan-P. Weisswange, din echipa de relaţii cu mass-media a Rheinmetall AG., după prima licitaţie.

Un actor extrem de important în ecuaţie este Ministerul Economiei care controlează pachetul majoritar de acţiuni al şantierului dar trebuie să se supună creditorilor, controlaţi de cel de-al doilea acţionar - Damen.

"Apropo de rolul Ministerului Economiei, ce am negociat şi am dus până la capăt: obligaţia Rheinmetallului să investească foarte concret la Mangalia şi să construiască aceste patru nave. În rest, este o companie privată care îşi gestionează cum doreşte activitatea. Dar de ce spun asta? E important tot pentru a înţelege separaţia. Acum, pe de o parte, avem acele licitaţii, şase la număr. Aşa s-a decis, la rând şase luni consecutive, cu valoarea cea mai mare posibilă, 184 de milioane, respectiv e un proces care are în septembrie un termen, dacă îmi amintesc bine, 28 septembrie, în care administratorul judiciar cere altfel de traseu şi pe de altă parte, noi, ca stat, observăm această situaţie şi căutăm şi noi instrumentele pe care le avem la dispoziţie", a răspuns Irineu Darău în conferinţa de presă din 22 iulie, la întrebările News.ro referitoare la neimplicarea companiei germane.

Între timp, datoriile şantierului au crescut cu 193,4 milioane de lei, care se adaugă celor aproape 2 miliarde de lei, totalul datoriilor acceptate la începutul anului de lichidatorul CITR. În contextul în care creanţele garantate recent consemnate reprezintă 145 de milioane de lei, cota care ar trebui să revină creditorilor negarantaţi se diminuează proporţional, în cazul vânzării. Principala afectată este compania-mamă, Damen, care controlează Adunarea Creditorilor şi poate decide strategia vânzării.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro