Propunerea legislativă a USR de excludere a stufărişurilor din categoria pajiştilor a fost adoptată de Senat

Data publicării:
Plants specific to the wetlands (reeds) in the Neaslov Delta in Romania, very similar to the Danube Delta.
Foto: Profimedia Images

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă a USR de abrogare a unor prevederi din OUG 34/2013 prin care terenurile mlăştinoase şi stufărişurile au fost incluse în categoria pajiştilor.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 februarie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

USR i-a acuzat pe parlamentarii puterii că prin Legea 116/2023 care completează OUG 34/2013 "au transformat, din pix, luciul de apă din Delta Dunării în păşune şi astfel două firme apropiate de fiul lui Paul Stănescu (PSD) au cerut de la APIA subvenţii de 5 milioane de euro", scrie Agerpres.

Potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, fiul lui Paul Stănescu urma să fie beneficiar al unor subvenţii date de APIA pentru recoltarea stufului din Delta Dunării, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, declarând că a aflat din presă despre această situaţie. El a anunţat atunci că toate reclamaţiile care au venit la minister pe acest subiect au fost transmise Corpului de control al ministerului, care va face toate verificările, iar raportul final va fi făcut public.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre cele mai iubite seriale polițiste, anulat după 20 de sezoane. Actrița care a aflat cu 90 de...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...