Încă o aplicație le va permite șoferilor să semnaleze radarele de poliție, la fel ca Waze

Data publicării:
waze

Șoferii vor putea în curând să semnaleze radarele de poliție pe o nouă aplicație. Este vorba despre Google Maps, unde utilizatorii vor putea împărtăși informațiile cu ceilalți șoferi, așa cum se întâmplă în prezent pe Waze, aplicație deținută tot de Google.

Google a anunţat săptămâna trecută că utilizatorii de Google Maps pe Android sau iOS vor putea să raporteze incidente precum radare, accidente, trafic îngreunat, străzi închise şi obstacolele de pe traseu, potrivit Business Insider, citat de Mediafax.

Aplicaţii precum Waze, care este deţinută tot de Google, au atras critici vehemente de la organizaţiile de poliţie pentru că le permit şoferilor să vadă locaţiile agenţilor.

Poliţia din New York, cea mai mare din SUA, a trimis în luna februarie o scrisoare către Google în care îi cere companiei să retragă acestă opţiune din aplicaţia Waze, argumentând că îi ajută pe cei care urcă beţi la volan să scape nepedepsiţi. În acelaşi timp, poliţia din Los Angeles şi Asociaţia Naţională a Şerifilor au lansat declaraţii asemănătoare.

La fel ca şi în cazul Waze, opţiunea Google Maps nu îi lasă pe utilizatori să raporteze diferite tipuri de operaţiuni ale poliţiei, ci doar radarele de viteză.

Un purtător de cuvânt al Google a declarat că gigantul american consideră că astfel va contribui la eforturile de a face drumurile mai sigure, argumentând că „informarea şoferilor cu privire la radarele de viteză îi obligă să conducă mai atent şi să ia decizii mai sigure când sunt pe drum”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță