Video Cercetătorii susțin că au rezolvat enigma Mecanismului de la Antikythera, considerat primul calculator din lume, vechi de 2.000 de ani

Data publicării:
Dispopzitivul de la Antikythera, reconstituit de oamenii de știință
Dispopzitivul de la Antikythera, reconstituit de oamenii de știință. Sursa foto: ucl.ac.uk

O echipă de cercetători de la University College London (UCL) susține că ar fi descifrat cel puţin parţial cum funcționează celebrul dispozitiv de la Antikythera, un calculator astronomic rămas din lumea antică. Anunțul a fost publicat vineri în revista Scientific Reports, relatează The Guardian şi UPI, preluate de Agerpres. De la momentul în care a fost descoperit, în urmă cu peste 100 de ani, mecanismul nu a încetat să-i uimească pe oamenii de ştiinţă. 

Dispozitivul acţionat manual, cu o vechime de circa 2.000 de ani, afişa mişcarea universului, trasând deplasarea celor cinci planete cunoscute la acea vreme, fazele lunii şi eclipsele solare şi lunare. Modul exact în care mecanismul reuşea să realizeze aceste performanţe s-a dovedit însă greu de desluşit.

Oamenii de ştiinţă de la UCL cred că au rezolvat - cel puţin parţial - misterul şi au început să reconstruiască dispozitivul, cu toate roţile sale dinţate, pentru a testa dacă teoria pe care au avansat-o funcţionează.

"Credem că reconstrucţia noastră se potriveşte cu toate dovezile pe care oamenii de ştiinţă le-au adunat din rămăşiţele existente până în prezent", a declarat Adam Wojcik, specialist în ştiinţa materialelor la UCL.

Alţi cercetători au încercat anterior să reconstruiască mecanismul, însă faptul că două treimi dintre piesele sale lipsesc a îngreunat descifrarea modului de funcţionare al acestuia.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primul calculator din lume

Mecanismul, adesea descris drept primul calculator analogic din lume, a fost descoperit în anul 1901 de scufundătorii aflaţi în căutare de bureţi, printre obiectele aduse la suprafaţă de pe epava unei corăbii comerciale care s-a scufundat în largul insulei greceşti Antikythera. Se crede că ambarcaţiunea şi-a găsit sfârşitul într-o furtună în secolul I e.n. între Creta şi Peloponez, în timpul unei călătorii către Roma din Anatolia.

Fragmentele uzate din alamă corodată abia au fost remarcate la început, însă decenii de activitate ştiinţifică au dezvăluit faptul că obiectul este o capodoperă a ingineriei mecanice.

Găsit într-o cutie de lemn cu o o înălţime de circa 30 de centimetri, mecanismul era acoperit cu inscripţii - un manual de utilizare încorporat - şi conţinea peste treizeci de roţi dinţate din bronz conectate la cadrane şi indicatoare. Întoarcerea mânerului declanşa mişcarea cerului, aşa cum era cunoscut la acea vreme de greci.

Michael Wright, fost curator de inginerie mecanică la Muzeul Ştiinţei din Londra, a pus cap la cap mare parte din mecanism şi a construit o replică funcţională. Însă cercetătorii nu au reuşit niciodată să înţeleagă pe deplin modul de funcţionare al dispozitivului. Eforturile lor nu au fost ajutate de rămăşiţele care au supravieţuit sub forma a 82 de fragmente separate, reconstruirea mecanismului fiind astfel echivalentă cu rezolvarea unui puzzle 3D uzat din care cele mai multe piese lipsesc.

Când Soarele se învârtea în jurul Pământului

Cercetătorii de la UCL au descris în revista Scientific Reports modul în care, pe baza activităţii lui Wright şi a altor specialişti şi cu ajutorul inscripţiilor de pe mecanism şi a unei metode matematice descrisă de filosoful antic grec Parmenide, au reuşit să elaboreze noi aranjamente de piese care ar mişca planetele şi celelalte componente în modul corect. Soluţia permite ca aproape toate roţile dinţate ale mecanismului să se încadreze într-un spaţiu cu o adâncime de doar 25 de milimetri.

Potrivit echipei, mecanismul ar fi putut afişa mişcarea soarelui, a Lunii şi a planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn pe inele concentrice. Deoarece dispozitivul se baza pe ipoteza conform căreia soarele şi planetele se învârt în jurul Pământului, traiectoriile lor sunt mult mai dificil de reprodus cu roţi dinţate decât în situaţia soarele ar fi plasat în centru.

Cercetătorii cred că acest studiu îi aduce mai aproape de înţelegerea modului în care dispozitivul Antikythera afişa cerul, dar nu este clar dacă designul este corect sau dacă dispozitivul ar fi putut fi construit cu tehnici de fabricaţie antice, notează The Guardian. Inelele concentrice care alcătuiesc afişajul ar trebui să se rotească pe un set de axe imbricate, goale la interior, însă în lipsa unui strung cu care să fie modelat metalul nu este clar modul în care grecii antici au fabricat astfel de componente.

Fie că modelul funcţionează, fie că nu, misterele persistă. Nu se ştie clar dacă mecanismul Antikythera a fost o jucărie, un instrument educaţional sau dacă a servit altui scop. Iar în cazul în care grecii antici erau capabili să conceapă astfel de dispozitive mecanice, ce altceva au mai realizat datorită cunoştinţelor lor?

Deşi metalul este preţios, "este ciudat că nu s-a găsit sau dezgropat nimic similar", a spus Wojcik. "Dacă au avut tehnologia pentru a realiza mecanismul Antikythera, de ce nu au extins această tehnologie pentru a concepe alte maşinării, cum ar fi ceasurile?", s-a întrebat specialistul.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”