Observații ale Lunii făcute în Evul Mediu îi ajută pe cercetătorii din zilele noastre să studieze o misterioasă serie de erupții vulcanice de pe Pământ, relatează CNN.
Călugări și alți învățați ai epocii au făcut descrieri detaliate ale eclipselor de Lună. La acea vreme, se credea că astfel de evenimente prevesteau calamități.
În scrierile lor, au remarcat adesea o sferă roșiatică în jurul lunii eclipsate, precum și cazuri mai neobișnuite în care luna părea să dispară complet de pe cer.
„Nici bătrânii nu au mai văzut așa ceva, era ca și cum Luna ar fi dispărut complet în timpul eclipsei... Chiar era ceva de temut”, a scris poetul japonez Fujiwara no Teika despre o eclipsă fără precedent observată la 2 decembrie 1229.
Ceea ce cronicarii medievali nu știau este faptul că o eclipsă neobișnuit de întunecată este asociată cu prezența unei cantități mari de praf vulcanic în atmosferă, spune Sebastien Guillet, cercetător asociat la Institutul de Științe ale Mediului de la Universitatea din Geneva.
Guillet crede că manuscrisele medievale conțin o sursă importantă de informații despre un șir de erupții vulcanice mari, dar puțin înțelese de pe Pământ.
„Îmbunătățirea cunoștințelor noastre despre aceste erupții, altfel misterioase, este crucială pentru a înțelege dacă și cum vulcanii activi în trecut au afectat nu numai clima, ci și societatea în Evul Mediu”, a spus Guillet.
Timp de cinci ani, Guillet și colegii săi au cercetat surse europene, din Orientul Mijlociu și din Asia de Est din secolele al XII-lea și al XIII-lea pentru asfel de observații ale lunii. Combinate cu date colectate din gheața polară și inelele copacilor, acestea permit o datare mai precisă a ceea ce cred oamenii de știință cred că au fost unele dintre cele mai mari erupții vulcanice de pe Pământ.
Dintre cele 64 de eclipse totale de Lună care au avut loc în Europa între anii 1100 și 1300, cercetătorii au găsit informații despre 51. În șase dintre aceste cazuri, documentele medievale au raportat, de asemenea, că Luna era excepțional de întunecată – în mai 1110, ianuarie 1172, decembrie 1229, mai 1258, noiembrie 1258 și noiembrie 1276.
Aceste date corespund cu cinci erupții vulcanice majore identificate din urmele de cenușă vulcanică găsite în nucleele de gheață polară — în 1108, 1171, 1230, 1257 și 1276. Dintre acestea, se cunoaște doar locația erupției din 1257, la vulcanul Samalas pe insula indoneziană Lombok.
„Au fost mult mai puternice decât unele dintre cele mai cunoscute erupții vulcanice din istoria recentă. Una dintre acestea, erupția vulcanului Samalas din 1257, este una dintre cele mai mari erupții vulcanice din ultimul mileniu”, a spus Guillet.
„Aerosolii vulcanici rezultați au blocat lumina soarelui și au provocat perturbări climatice pe scară largă. Datele istorice arată că vara următoare erupției a fost una dintre cele mai reci veri înregistrate în ultimul mileniu în Europa,” adaugă el.
Cercetătorii cred că erupțiile vulcanice au avut loc cu trei până la 20 de luni înainte de eclipsele întunecate, pe baza observațiilor erupțiilor mai recente și a efectului lor asupra eclipselor de Lună.
„Știam despre aceste erupții doar pentru că au lăsat urme în gheața din Antarctica și Groenlanda”, a sps coautorul studiului publicat în revista Nature, Clive Oppenheimer, profesor la Universitatea din Cambridge.
„Prin adunarea informațiilor din nucleele de gheață și a descrierilor din textele medievale, acum putem face estimări mai bune despre când și unde au avut loc unele dintre cele mai mari erupții din această perioadă”, a adăugat el.
Editor : M.B.
