Oamenii de știință de la Oxford au descoperit o genă care dublează riscul de a muri de Covid-19

Data publicării:
Un cercetător îmbrăcat în costum de protecție studiază la microscop.
Oamenii de știință de la Oxford au descoperit o genă care dublează riscul de a muri de Covid-19. Foto: GettyImages

Oamenii de știință au identificat o genă specifică care dublează riscul de insuficiență respiratorie cauzată de Covid-19 și care ar putea explica de ce unele grupuri etnice sunt mai predispuse decât altele la boala gravă, scrie Bloomberg, citată de Mediafax.

Cercetătorii de la Universitatea din Oxford au descoperit că o versiune cu risc mai mare a genei împiedică, cel mai probabil, celulele căilor respiratorii și plămânilor să reacționeze în mod corespunzător la virus. Aproximativ 60% dintre persoanele cu origini sud-asiatice sunt purtătoare ale acestei versiuni a genei, comparativ cu 15% dintre persoanele cu origini europene, potrivit studiului publicat joi.

Descoperirile ajută la explicarea motivelor pentru care s-ar putea să se fi înregistrat rate mai mari de spitalizare și de deces în anumite comunități și pe subcontinentul indian. Autorii au avertizat că gena nu poate fi folosită ca unică explicație, deoarece mulți alți factori, cum ar fi condițiile socio-economice, joacă un rol. În ciuda unui impact semnificativ din partea virusului la persoanele cu ascendență afro-caribiană, doar 2% sunt purtători ai genotipului cu risc mai ridicat.

Persoanele cu această genă, cunoscută sub numele de LZTFL1, ar beneficia de vaccinare, care rămâne cea mai bună metodă de protecție, au precizat autorii. Descoperirile ridică posibilitatea cercetării unor tratamente specifice pacienților cu această genă, deși în prezent nu există medicamente adaptate.

Cercetătorii au găsit gena folosind inteligența artificială și tehnologia moleculară de ultimă oră

Acest lucru „arată că modul în care plămânii răspund la infecție este esențial”, a declarat James Davies, co-autor principal și profesor asociat de genomică la Oxford, care a lucrat la terapie intensivă în timpul pandemiei. „Acest lucru este important deoarece majoritatea tratamentelor s-au concentrat pe schimbarea modului în care sistemul imunitar reacționează la virus”.

Davies și colegii săi au găsit gena folosind inteligența artificială și tehnologia moleculară de ultimă oră. Echipa a antrenat un algoritm pentru a analiza cantități mari de date genetice provenite de la sute de tipuri de celule din tot corpul, iar apoi a folosit o nouă tehnică care le-a permis să se concentreze asupra ADN-ului din spatele acestui semnal genetic specific.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...