Elon Musk și Pavel Durov, înțelegere de 300 de milioane de dolari: chatbotul AI Grok va fi integrat în Telegram

Data publicării:
durov musk
Pavel Durov și Elon Musk Foto Profimedia (colaj Digi24.ro)

Startupul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, xAI, va plăti platformei de mesagerie Telegram suma de 300 de milioane de dolari pentru a integra chatbotul său AI, Grok, potrivit unui anunţ făcut miercuri de CEO-ul Telegram, Pavel Durov, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Durov a precizat că a încheiat un parteneriat pe un an cu Musk, parteneriat care „consolidează poziţia financiară a Telegram.” Pe lângă suma iniţială, Telegram va încasa şi 50% din veniturile obţinute din abonamentele xAI vândute pe platformă.

„În această vară, utilizatorii Telegram vor avea acces la cea mai bună tehnologie AI de pe piaţă,” a declarat Durov în postare.

xAI şi Telegram nu au oferit comentarii suplimentare pentru CNBC. Telegram a depăşit pragul de 1 miliard de utilizatori activi lunar în 2025 şi, potrivit Wall Street Journal, urmează să atragă cel puţin 1,5 miliarde de dolari printr-o emisiune de obligaţiuni lansată tot miercuri.

Platforma este populară în ţări precum Rusia şi Ucraina, fiind utilizată inclusiv de oficiali guvernamentali şi instituţii militare.

Pavel Durov, cetăţean francez, este în prezent anchetat în Franţa pentru presupusa tolerare a activităţilor ilegale pe Telegram, inclusiv trafic de droguri, fraudă şi pornografie infantilă. După arestarea sa din august, Durov nu are voie să părăsească Franţa fără aprobare oficială. Telegram a afirmat anterior, într-o postare pe platforma X a lui Musk, că respectă legislaţia UE şi că Durov „nu are nimic de ascuns.”

Potrivit site-ului oficial, Durov a părăsit Rusia în 2014 şi este de asemenea cetăţean al Emiratelor Arabe Unite.

În luna martie, Elon Musk a anunţat că xAI a fuzionat cu reţeaua socială X, evaluând compania de AI la 80 de miliarde de dolari şi platforma socială la 33 de miliarde. Totuşi, chatbotul Grok a fost recent criticat după ce a oferit răspunsuri inadecvate despre subiecte controversate, inclusiv afirmaţii despre „genocidul alb” din Africa de Sud.

xAI a declarat că aceste răspunsuri au fost generate din cauza unei „modificări neautorizate” care a încălcat politicile interne şi valorile companiei. „Am efectuat o investigaţie amănunţită şi implementăm măsuri pentru a îmbunătăţi transparenţa şi fiabilitatea Grok,” a transmis compania.

Experţii atrag atenţia că acest incident subliniază vulnerabilitatea chatboturilor AI în faţa manipulărilor externe.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine moștenește datoriile unei persoane decedate și în ce condiții pot fi obligați moștenitorii să le...
Digi FM
Cornel Dinu, în pragul disperării la 78 de ani. Ce pensie are, de fapt, legenda lui Dinamo și câți bani îi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, moment emoționant alături de fiul său diagnosticat cu o boală neurologică rară: "Sunt mândru...
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de...
Newsweek
Cum a motivat CCR că plafonarea pensiilor militare respectă Constituția? De ce pensia nu crește cu soldele?
Digi FM
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Trei pui de veveriță, prinși într-un nod imposibil! Veterinarii au intervenit de urgență pentru a le salva...
Film Now
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
UTV
Cum arată casa lui Florin Dumitrescu decorată de Crăciun. Surpriza pregătită pentru soția lui, Cristina...