Microsoft renunță la o tehnologie controversată care ar fi simulat conversații cu persoane decedate

Data publicării:
ilustratie cu un robot care vorbeste cu un gadget
Tehnologia avea ca obiectiv simularea caracteristicilor individului reprezentat cu propriul „stil, ton, voce, dicţie, intenţie, lungimea dialogului, complexitate sau subiecte consistente”.Foto: Profimedia Images

Microsoft a decis să renunţe la proiectul unui chatbot ce simula conversaţii cu rude sau cu persoane decedate, recunoscând că tehnologia, deşi posibilă, este mult prea „perturbatoare”, a informat miercuri postul CNN, potrivit Agerpres.

Ideea unui chatbot pentru a vorbi „cu entităţi prezente sau trecute, precum prieteni, rude, cunoscuţi, cu celebrităţi sau cu personaje istorice sau de ficţiune”, a fost prezentată de Microsoft la Oficiul SUA pentru Brevete şi Mărci Înregistrat.

Totuşi, Tim O'Brien, administrator general la Microsoft pentru programe de Inteligenţă Artificială, a asigurat pe Twitter că nu există planuri pentru a continua dezvoltarea acestei idei, pe care a considerat-o „perturbatoare”.

Ideea patentată miza pe colectarea datelor împărtăşite pe internet şi reţele de socializare pentru a antrena un interlocutor bazat pe învăţarea automată.

Acest interlocutor artificial ar fi simulat o conversaţie reală cu persoana decedată, inclusiv cu dovezi ale personalităţii sale.

Tehnologia avea ca obiectiv simularea caracteristicilor individului reprezentat cu propriul „stil, ton, voce, dicţie, intenţie, lungimea dialogului, complexitate sau subiecte consistente”.

Pentru a face cât mai real robotul care dialoghează, algoritmul folosit ia în calcul atributele, interesele, opiniile, datele demografice, de gen sau profesia.

Chatbotul ar putea utiliza şi recunoaşterea facială şi a vocii, pentru a simula persoana decedată în reprezentare tridimensională.

Deşi Microsoft nu doreşte să dezvolte produsul, patentul demonstrează posibilităţile reale ale tehnologiei de Inteligenţă Artificială, însă gigantul tehnologic a precizat că în implementarea IA se va ţine seama în primul rând de parametrii etici.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moment neașteptat cu Putin în timp ce transmitea un mesaj! Videoclipul a fost șters imediat, slăbiciunea...
Digi FM
Era om al străzii și avea o zi groaznică la muncă. Gestul banal care i-a schimbat viața peste noapte: „Cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea și picioarele ei interminabile fură toți ochii. Pe plajă sau în rochie minusculă cu tocuri...
Film Now
Christina Applegate a dezvăluit numele starului rock pentru care l-a părăsit pe Brad Pitt: Nu am mai vorbit...
Adevarul
Ce relație au avut strămoșii românilor cu neamurile iraniene. Legăturile din secolul XX, alimentate de țiței
Newsweek
Caporal cu 20 ani munciți - pensie militară de 6.100 lei. Pensiile civile, la jumătate și la 65 ani. De ce?
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Motivul pentru care un cățeluș dormea mereu în același loc. Stăpâna a izbucnit în lacrimi când a aflat...
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Angelina Jolie surprinde fanii cu un bob blond pe platourile de filmare din Londra. Noul look este pentru...