Omenirea va epuiza astăzi resursele planetei pentru anul 2018

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_701003575
Foto: Shutterstock

Omenirea va epuiza la data de 1 august toate resursele pe care natura poate să le reînnoiască într-un an şi va trăi "pe datorie" timp ce cinci luni, potrivit ONG-ului Global Footprint Network, ai cărui specialişti afirmă că acest moment istoric se produce din ce în ce mai devreme în fiecare an, informează AFP și Agerpres.

shutterstock_701003575
Foto: Shutterstock

1 august este "data la care noi vom fi utilizat mai mulţi copaci, apă, soluri fertile şi peşti decât poate să ne ofere Terra într-un an pentru a ne hrăni, a ne adăposti şi a ne deplasa şi vom fi emis mai mult carbon decât pot oceanele şi pădurile să absoarbă", a explicat Valerie Gramond de la WWF, partener al Global Footprint Network.

"Astăzi, am avea nevoie de echivalentul a 1,7 Terra pentru a ne acoperi nevoile", au subliniat experţii de la WWF într-un comunicat.

Această dată este cea mai precoce înregistrată de când a început să fie calculată "Ziua Depăşirii", la începutul anilor 1970, când data aleasă a fost 29 decembrie. În 2017, Ziua Depăşirii a fost 3 august.

Această devansare "s-a accelerat din cauza supraconsumului şi a risipei", a explicat Valerie Gramond, care reaminteşte că pe plan mondial aproximativ o treime din totalul alimentelor ajung să fie aruncate la pubelă. "Destabilizăm capacitatea planetei de a se regenera", a adăugat aceeaşi specialistă.

Situaţia diferă foarte mult de la o ţară la alta. "Avem responsabilităţi diferite: ţările mici, cu populaţii mici, precum Qatar şi Luxemburg, au o amprentă ecologică foarte puternică", a subliniat Pierre Cannet, cercetător la WWF. Dacă toată omenirea ar trăi ca acele ţări, "Ziua Depăşirii" s-ar produce încă din a doua lună a anului, între 9 şi 19 februarie. În sens invers, într-o ţară precum Vietnam, data reţinută pentru "Ziua Depăşirii" ar fi 21 decembrie.

"Trebuie să trecem de la semnalul de alarmă la acţiune", estimează Pierre Cannet, care se declară îngrijorat de reluarea ritmului de creştere a emisiilor de CO2 la nivel mondial în 2017 după trei ani de stabilizare.

Pe site-ul dedicat "Zilei Depăşirii" sunt prezentate diverse soluţii pentru inversarea acestei tendinţe: revizuirea modului în care sunt gândite oraşele, dezvoltarea şi privilegierea energiilor verzi, lupta împotriva risipei alimentare şi a supraconsumului de carne, limitarea expansiunii demografice.

Fiecare persoană poate să îşi calculeze propria amprentă ecologică pe site-ul http://www.footprintcalculator.org/

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a salvat Delia Velculescu Ciprul și Grecia în cele mai grele crize economice. „Doamna de Fier” a...
Digi FM
„Pe Nicușor Dan l-au încălecat serviciile!”. Adevărul despre pactul cu PSD și anularea alegerilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în...
Newsweek
Mugur Isărescu anunță că pensiile nu vor crește. Pensionarii pierd între 130 lei și 600 lei la pensie
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...