Laura Codruța Kovesi, după 7 ani la conducerea EPPO: „Toată lumea vrea o justiție independentă, până ajungi la anturajul lor”

Data actualizării: Data publicării:
Șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi.
Șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi. Foto: Profimedia Images

Laura Codruța Kovesi a punctat, în cadrul unui interviu susținut la finalul celor șapte ani petrecuți la conducerea Parchetului European (EPPO), că în toată Europa, nu doar în Est, există un nivel ridicat de corupție și că divulgarea acestui fapt i-a adus reproșuri de la nivelul Comisiei.

Laura Codruța Kovesi a acordat un interviu publicației G4 Media în care a vorbit despre cei 7 ani petrecuți în fruntea Parchetului European.  

„Acum, spre final, în ultimii 3 ani, aș putea să spun că este o decizie politică clară de a nu crește capacitatea de investigare a Parchetului European”, a punctat fosta șefă a Parchetului European.

Kovesi a reclamat că, „de la cel mai înalt nivel al Comisiei Europene”, i s-a transmis că publicarea statisticilor anuale de către Parchetul European, cele care arată, printre altele, numărul anchetelor în lucru în fiecare stat membru sau nivelul prejudiciilor din dosare, ar crește nivelul euroscepticismului. 

„Toată lumea ar vrea o justiție independentă și credibilă, până ajungi la cineva din anturajul lor. Atunci nu mai e nevoie de justiție independentă (...) Mi s-a spus: doamna Kovesi, dar nu mai publicați datele statistice, că urmează alegerile și cetățenii o să creadă că suntem corupți. Și am fost șocată că nu m-am așteptat la acest lucru. Nicio țară nu era curată din punctul ăsta de vedere”, a mai punctat Laura Codruța Kovesi, menționând în acest context o discuție purtată cu fostul comisar pe buget, Johannes Hahn.

Statisticile respective, potrivit Laurei Codruța Kovesi, arată că banii europeni „nu sunt protejați și că există o problemă, nu doar în estul Europeni sau în Vest, nu doar în Nord sau în Sud, ci peste tot”.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Pericol pentru securitatea energetică globală: atac cu drone asupra a două petroliere în Marea Neagră
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...