Performanță nemaiîntâlnită în ultimii ani în sportul românesc

Data publicării:
alba blaj

Voleibalistele de la Alba Blaj au făcut un meci incredibil în semifinalele Ligii Campionilor. Au trecut cu 3 la 1 la seturi de Galatasaray, iar duminică vor juca pentru trofeu împotriva lui VakifBank Istanbul. Partida începe la ora 19:00 și este transmisă în direct la Digi Sport 2.

Echipa feminină de volei Volei Alba Blaj s-a calificat sâmbătă, în premieră, la Turneul Final Four de la Bucureşti, în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în semifinale formaţia turcă Galatasaray Istanbul, cu scorul de 3-1. Adversara din finală, VakifBank Istanbul, este deţinătoarea trofeului.

În prima semifinală a zilei, VakifBank Istanbul a învins pe Imoco Volley Conegliano, cu scorul de 3-2 (25-22, 25-21, 17-25, 15-25, 16-14), iar în cea de-a doua, Volei Alba Blaj a învins pe Galatasaray Istanbul, scor 3-1 (23-25, 25-17, 25-22, 25-22), scrie News.ro.

Partida s-a încheiat în uralele fanilor din Sala Polivalentă, care au scandat minute în şir „România, România”.

Voleibalistele antrenate de Darko Zakoc au pierdut primul set, dar au revenit incredibil și nu au mai putut fi oprite. Turcoaicele, care au mai jucat în Final Four și în urmă cu cinci ani, au fost depășite clar. Albă Blaj a câștigat următoarele două seturi. A continuat să mențină ritmul ridicat şi a avut opt mingi de meci. Chiar dacă Galata le-a dat emoții fanilor din tribună, româncele au reușit să închidă confruntarea și să se califice în finală.

Detalii de la desfășurarea partidei, aici.

Astfel, duminică se vor disputa finalele pentru medalii, între învinsele Imoco Volley Conegliano - Galatasaray, pentru bronz (ora 16.00), respectiv pentru trofeul Ligii Campionilor, între VakifBank Istanbul şi Volei Alba Blaj (19.00).

Meciul care poate aduce primul triumf pentru voleiul feminin românesc în Champions League va fi transmis în direct de Digi Sport 2, duminică, de la ora 19:00. 

La Turneul Final Four de la Bucureşti asistă mai multe personalităţi din voleiul european, plus foste glorii ale voleiului românesc, între care şi Cristina Pârv, căpitan al naţionalei timp de mulţi ani, care a sosit din Brazilia pentru eveniment, în calitate de ambasador al FR Volei.

Volei Alba Blaj s-a calificat direct la Turneul Final Four datorită faptului că este gazdă, iar celelalte participante au trecut şi prin faza Play-off 6 pentru accederea în ultimul act de la Bucureşti.

În 2017, Liga Campionilor a revenit echipei turce VakifBank Istanbul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot viziona locatarii imaginile cu ei surprinse de camerele video din bloc: obligaţia asociaţiei de...
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...