Eşec cu repetiţie: Elevii care intră în clasa a treia nu vor avea manuale noi în toamnă

Data publicării:
elevi crop

Cei aproape 160.000 de elevi care intră în clasa a treia nu vor avea manuale noi în toamnă. Ministerul Educației recunoaște că licitația a început prea târziu și că nu mai este timp pentru depunerea ofertelor, eventuale contestații, analiza și exprimarea unei opțiuni din partea învățătorilor, apoi tipărirea și transportul cărţilor.

„Singura soluţie - şi asta este decizia, pentru că elevii trebuie să aibă manuale - este cea a retipăririi manualelor existente”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

Doar 15% dintre elevi vor primi manuale retipărite. Ceilalţi vor învăţa din cărţi vechi, rămase de la colegii mai mari. Situaţia se repetă, după ce anul trecut aceiaşi copii au început şcoala fără manuale noi şi le-au primit cu mare întârziere.

Se va merge de la început până la sfârşitul anului şcolar pe acelaşi tip de manual. Ajunge cu bulversarea elevilor”, a mai spus ministrul.

Profesorii spun că vor fi din nou nevoiţi să adapteze lecţiile din manualele vechi la noua programă şcolară.

Faptul că ele respectă sau nu programa şcolară într-adevăr îngreunează activitatea cadrului didactic, care trebuie să fie mult mai măiastră decât este, astfel încât să suplinească aceste lipsuri. Cu fişe de lucru, cu o documentare suplimentară, cu material suport”, explică Iuliana Soare, directoarea Şcolii Sfinţii Voievozi din Bucureşti.

În ceea ce-i priveşte, editorii spun că ministerul ar trebui să schimbe complet procedurile în baza cărora organizează licitaţiile pentru noile manuale.

Este benefică doar din punctul de vedere al pregătirii licitaţiei, cu ceva mai mult timp la îndemână, dar toate celelalte probleme pe care vi le-am spus nu sunt soluţionate de această manieră. Va trebui să îşi reconsidere politica ministerul, astfel încât, la viitoare licitaţii, să ofere fonduri financiare corecte, să dispară acest prag de preţ, profesorii să aibă la dispoziţie minimum o lună de zile pentru alegerea acestor manuale, deci sunt mai multe probleme cumulate”, spune Cristian Greşanu, reprezentantul Uniunii Editorilor din România.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în acest an va demara şi licitaţia pentru manualele de clasa a patra, pentru ca acestea să fie gata în toamna lui 2016. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Video viral! Un curier Glovo, surprins înotând prin apele din București pentru a livra o comandă. Sunt...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Pericolul ascuns de pe litoralul românesc. Avertismentul unui paleoclimatolog despre mările Terrei
Newsweek
Pensiile cresc azi în Bulgaria. Vor fi cu 20€ mai mari ca la noi. Pensionarii români au pierdut 120€ în 2 ani
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...