Gabriel Oprea contestă ancheta DNA

Data publicării:
Gabriel Oprea Bucuresti Octav Ganea 005

Foto: Inquamphotos.com / Octav Ganea

Scrisoarea a fost trimisă în condițiile în care Comisia juridică a Senatului urmează să decidă astăzi dacă dă aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru.

Gabriel Oprea spune că dosarul său ar fi fost instrumentat ilegal și că procurorii nu ar fi avut dreptul să instrumenteze dosarul său. El cere retrimiterea dosarului la DNA pentru a fi reinstrumentat.

Scrisoarea a fost transmisă Comisiei juridice, deși o decizie privind retrimiterea dosarului ar fi de competența Biroului Permanent al Senatului.

Prin urmare, senatorii juriști se vor reuni la ora 13.00, așa cum era stabilit, pentru a discuta solicitarea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea. O decizie finală va fi luată însă de plenul Senatului.

Senatorul, acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi beneficiat ilegal de coloană oficială, cerea săptămâna trecută să-i fie ridicată imunitatea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât plăteşti în plus la un credit imobiliar: cât te costă, de fapt, apartamentul cumpărat în rate
Digi FM
O femeie s-a prezentat la spital cu dureri de spate, iar doctorii i-au sugerat eutanasierea: „Nu voiam să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Căpitănescu, optimistă înainte de Eurovision 2026: "România merită, după foarte mulţi ani, un...
Film Now
Primul blockbuster real al anului 2026. Încasări de peste 300 de milioane de dolari în doar două săptămâni
Adevarul
Avertismentul oncologilor privind gătitul la air fryer: o greșeala frecventă ar putea crește riscul de cancer
Newsweek
Bolojan începe revoluția sistemului de pensii. Ce categorii de români sunt afectate? Cine pierde 2.400 lei?
Digi FM
I-au căzut fațetele dentare pe scenă, în timpul unui concurs de Miss. Reacția aplaudată a concurentei și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu tensiunea ta arterială când mănânci banane. Explicațiile cardiologilor
Digi Animal World
Baoala „invizibilă” care poate ucide câinii în câteva ore. Veterinarii trag un semnal de alarmă
Film Now
Fiul ilegitim al lui Arnold, campion la culturism. Tatăl lui celebru l-a antrenat, după ce mulți ani n-au...
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”