Care este valoarea mitei pentru containerele importate în Constanța. Doi inspectori vamali au fost reținuți de DNA

Data actualizării: Data publicării:
dolariconstanta
Sursă foto: DNA

Doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, Diner Suliman și Bogdan Vîlsan, au fost reținuți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită. Aceștia urmează să afle în cursul zilei de 14 mai dacă vor fi arestați preventiv pentru următoarele 30 de zile. În același timp, procurorii au reținut și reprezentantul unei companii, acuzat la rândul lui de dare de mită.

Procurorii DNA îl acuză pe inspectorul vamal Diner Suliman că ar fi primit mită pentru „îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu”.

„Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare care solicitau efectuarea unor operațiuni de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța”, potrivit DNA.

La rândul lui, Diner Suliman i-ar fi dat 17.900 de dolari și 29.800 de lei unui colaborator al DNA. Banii au ajuns la procurori.

Procurorii arată că mita pe care ar fi primit-o Diner Suliman provenea de la mai mulți reprezentanți ai unor companii care importau diverse bunuri în România, iar acesta, ulterior, i-ar fi dat o parte din bani celuilalt inspector vamal, Bogdan Vîlsan.

Acesta trebuia, ulterior, să distribuie banii și altor persoane din cadrul Biroului Vamal, potrivit procurorilor.

DNA arată că inspectorii ar fi cerut câte 200 de dolari/container.  Procurorii au găsit la domiciliul lui Diner Suliman 73.626 de dolari și 147.780 de lei cash.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...