Biserica se delimitează de scandalul politic

Data publicării:
preoti pelerinaj

Biserica Ortodoxă mai ţine să precizeze şi că nu susţine pe acuns niciun partid, aşa cum au acuzat politicieni care nu s-ar afla în „tabăra presupus privilegiată”.

„Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credința sau convingerile religioase ale candidaților în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activități cu caracter partinic în comunitățile de credincioși pe care le păstorește. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod și dezaprobată de credincioși”, se arată într-un comunicat al BOR.

Reacţia Patriarhiei vine după ce, săptămâna trecută, mai mulţi lideri politici au adus religia în confruntarea de campanie. În discursul de lansare a candidaturii la prezidenţiale, Victor Ponta a subliniat că este ortodox, la fel ca majoritatea românilor. Asta în contextul în care potenţialul său contracandidat, Klaus Iohannis, este protestant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja