Departamentul pentru Energie: Preţul gazelor româneşti pentru populaţie nu creşte până la 1 iulie

Data publicării:
gigacalorie caldura calorifer scumpiri sursa foto digi24-1

"Până la 1 iulie 2015 preţurile gazelor naturale produse în România şi plătite de populaţie nu vor creşte. În ceea ce priveşte preţurile gazelor naturale plătite de populaţie, Guvernul va elabora cu ajutorul ANRE un nou grafic de liberalizare pentru perioada 1 iulie 2015-1 iulie 2021, care va ţine cont de trendul descrescător al evoluţiei preţurilor din regiune ale hidrocarburilor, precum şi de perioada mai lungă de aliniere agreată cu instituţiile financiare internaţionale", se arată într-un comunicat transmis de Departamentul pentru Energie, scrie Mediafax.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a avut marţi, la Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Mondiale.

Discuţiile au vizat continuarea implementării regulilor de guvernanţă corporativă în societăţile de stat din domeniul energetic, nevoia de restructurare şi de continuare a eficientizării în unele companii de stat din energie şi liberalizarea pieţei gazelor naturale. Liberalizarea pieţei gazelor pentru consumatorii noncasnici se va produce la termenul agreat anterior cu oficialii CE, respectiv 1 ianuarie 2015.

În comunicat se precizează că, referitor la situaţia CET-urilor, Comisia Europeană este de acord ca regimul acestora să rămână neschimbat faţă de situaţia din prezent, adică pentru gazele naturale consumate cu scopul producerii de energie termică se va aplica acelaşi tarif ca şi pentru consumatorii casnici.

Departamentul pentru Energie precizează că niciodată nu a existat riscul ca facturile populaţiei pentru energie termică şi gaze naturale să crească de la 1 ianuarie 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri