Live

Avertizare meteo: Ninsoare și vânt puternic în weekend

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Va fi viscol și va ninge la munte, iar în restul țării vor fi precipitații mixte, iar vântul va bate cu putere. ANM a emis o avertizare meteo, valabilă începând de sâmbătă dimineața.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 9 decembrie, ora 8:00 — 10 decembrie, ora 20:00, treptat aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. Astfel, în vestul, nordul și centrul țării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitații la început sub formă de ploaie, apoi mixte.

Din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, vor fi condiții de polei.

Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă.

De asemenea, vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70 — 90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă. Intensificări temporare sunt anunțate și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice și sudice, unde se vor atinge 50 — 70 km/h.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Marius Lăcătuș a spus ÎN DIRECT cu câți bani îi e dator Gigi Becali: ”10 lei?” / ”Mă iei la mișto?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cât de mult va ninge la iarnă. Ce arată primele prognoze pe termen lung și care este influența fenomenului Super El Niño

Avertizare de la meteorologi. Zonele în care vor fi ploi torențiale și intensificări ale vântului

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

Meteorologii anunță „o săptămână a extremelor”. După avertizările de vânt și ploi torențiale, vine „un nou val de căldură intens”

Partenerii noștri