Live

Un orădean a sărit de la etajul al doilea după ce a dat foc unui apartament

Data actualizării: Data publicării:
foto: ISU ”Crișana”

Au fost momente de panică într-un bloc din Oradea, marți dimineaţă. Un tânăr de 25 de ani a dat foc apartamentului în care locuia şi a provocat un incendiu de proporţii. Pentru a scăpa de flăcările care i-au cuprins locuinţa, tânărul s-a aruncat de la etajul al doilea al blocului.

foto: ISU ”Crișana”

A căzut, însă, pe o maşină și a scăpat cu viaţă. El a transportat la spital pentru investigaţii medicale.

”La câteva minute după primirea primului apel, dispeceratul ISU ”Crișana” a fost sesizat, tot prin Sistemul Unic 112 cu privire la faptul că din apartamentul respectiv ieșea fum, la fața locului fiind mobilizate operativ trei echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime. Forțele de intervenție au acționat simultan pentru stingerea incendiului și evacuarea persoanelor care domiciliau la etajele superioare (trei și patru), întrucât fumul dens inundase casa scării pătrunzând și în unele apartamente”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crișana”.

O femeie și fiica acesteia s-au intoxicat cu fum şi au fost transportate la spital. Focul a fost stins după aproximativ o oră şi jumătate de la apelul primit la 112.

Redactor: Bogdan Băcilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Lovitură de teatru! Soția lui Vali Crețu a făcut anunțul, după ce MM a sărit la bătaie: "Nu renunț la niciun euro!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O mașină a ars complet după ce a derapat şi s-a izbit de parapet, pe drumul expres 12. Şoferul şi pasagerul s-au salvat

Incendiu uriaș în una dintre cele mai populare stațiuni din Bulgaria. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol

MAE: Doi cetăţeni români au murit în urma unui incendiu care a cuprins o clădire din Thusis, Elveţia

Incendiu la o hală din Autobaza STB Ferentari. A fost afectat un autobuz

Partenerii noștri