Live

A murit Victor Babiuc. Fostul ministru al apărării și al justiției în guvernarea CDR avea 84 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Victor Babiuc, fost ministru al apărării și al justiției în guvernarea CDR. Foto: Profimedia Images

Fostul ministru pe timpul guvernării CDR, Victor Babiuc s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. Anunțul morții a fost postat de scriitorul Radu F. Alexandru, pe contul său de Facebook.

„În toate înaltele demnități care i-au fost încredințate, Victor Babiuc a probat un profesionalism și o rigoare ireproșabile. A fost întotdeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea și a avut întotdeauna ușa deschisă pentru cei care au apelat la el. Executarea unui ordin primit pe cale ierarhică, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiție. Toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranță, amintirea unui om exemplar, cu calități intelectuale, morale și sufletești de necontestat. Ne-a legat o strânsă prietenie de peste 30 de ani și pierderea lui o resimt cu o imensă durere”, a scris Radu F. Alexandru. 

Personanlitate marcantă în politica anilor de după Revoluția din 1989, Victor Babiuc s-a retras din spațiul public de mai mulți ani. El a fost deputat în mai multe legislaturi (1990-2004), ministru al Apărării Naționale, ministru al Afacerilor Interne, ministru al Justiției, dar președinte al Camerei de Comerț a României.

Babiuc nu a fost însă străin de problemele cu legea. În 2008, DNA l-a acuzat pe Victor Babiuc de corupție și abuz în serviciu, pentru că i-ar fi vândut lui Gigi Becali terenuri din Pipera ale MApN sub prețul pieței. În mai 2013, Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani de închisoare într-o unitate de securitate maximă din închisoarea Rahova. În urma unei hotărâri judecătorești, el a fost eliberat în februarie 2014.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marcel Ciolacu: Obiectivul CDR 2.0, îndestularea clientelei de partid

Ciolacu: Cele trei partide de dreapta l-au pus la conducerea Guvernului pe cel mai mare gropar al României

CDR cere CSAT să discute efectele OUG privind măsurile fiscale: Reprezintă un atentat la siguranţa naţională

"Ordonanţa este o greşeală". Scrisoare adresată lui Dăncilă de Coaliţia pentru Dezvoltarea României

Partenerii noștri