Atenționări pentru șoferi, în contextul noilor avertizări de viscol, ninsori și vânt puternic. Anunțul Infotrafic
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române transmite, duminică seară, în contextul atenţionării meteorologice care vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă valabilă pentru judeţele din sudul Olteniei, al Munteniei şi Dobrogei, că nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să se informeze cu privire la starea drumului pe care urmează să îl parcurgă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă ca, pentru a avea o deplasare în siguranţă, în condiţiile în care la nivelul ţării este în vigoare o atenţionare meteorologică care vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă valabilă pentru judeţele din sudul Olteniei, al Munteniei şi Dobrogei, e important ca, înainte de a porni în călătorie, să vă informaţi cu privire la starea drumului pe traseul pe care urmează să-l parcurgeţi.
„La această oră (20.00) sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare în judeţe din zona de sud a ţării, care local se depune pe suprafaţa de rulare, în condiţiile unor valori de trafic reduse. Nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi”, transmit autorităţile.
Pentru siguranţa participanţilor la trafic, conducătorii auto trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condiţiilor de trafic şi de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.
Pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, aminteşte Poliţia Română.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News